Apă fierbinte într-o fântână din satul gălățean Izvoarele, locul afectat de cutremurele recente
După seria de peste 300 de seisme în decurs de câteva săptămâni, în județul Galați s-a produs un alt fenomen bizar. Potrivit Știrile Pro Tv, localnicii din satul Izvoarele au reclamat faptul că apa de la fântâna de lângă biserică este caldă, motiv pentru care se tem să se mai aprovizioneze de acolo.
Ba mai mult, sătenii susțin că apa este uneori chiar opărită, ieșind aburi de la robinet. „Ieșea abur, așa și era aproape de fript, cum se spune. Nu că era caldă, era fierbinte. De-a fript-o pe o fată care era acolo, ținea piciorul sub bidon și spunea că a înfierbântat-o și, când a pus degetul, era chiar fierbinte”, au povestit localnicii, potrivit sursei citate.
Îngrijorați se situație, sătenii se întreabă de unde vor mai bea apă, fântâna de la biseriă fiind una dintre sursele lor de alimentare cu apă. „Nu se poate așa ceva, nu se poate. Ce ne facem?”, se plânge o femeie.