Prima pagină » Magazin » Aplicația pentru smartphone-uri ce permite localizarea de adăposturi în caz de dezastru

Aplicația pentru smartphone-uri ce permite localizarea de adăposturi în caz de dezastru

Aplicația pentru smartphone-uri ce permite localizarea de adăposturi în caz de dezastru
Orașul nipon Chiba (est de Tokyo) a prezentat un serviciu pentru a localiza, prin intermediul unui smartphone, zonele de evacuare cele mai apropiate în caz de cutremur, tsunami sau alte dezastre, informează postul NHK, citat de EFE.

Odată descărcată și activată această aplicație, este suficient ca aparatul foto al smartphone-ului să fie îndreptat într-o direcție pentru ca pe ecranul gadget-ului să apară, suprapuse peste imaginea pe care o captează smartphone-ul, punctele de evacuare de urgență cele mai apropiate și distanța până la ele.

Dat fiind că sistemul — dezvoltat de Kazasu, companie care furnizează de conținut pentru mobile — folosește tehnologia de poziționare globală prin satelit (GPS) a telefonului, noi puncte de evacuare continuă să apară pe măsură ce telefonul este îndreptat în alte direcții.

La selecționarea pe ecran a uneia dintre zonele de securitate propuse, terminalul afișează ruta cea mai convenabilă pentru a ajunge în acel loc, cu ajutorul Google Maps.

Kazasu a explicat că aplicația are memorate 335 de zone de evacuare aferente orașului Chiba și care pot fi folosite în caz de cutremur, tsunami și alte dezastre. Primăria din oraș a început deja o campanie pentru ca locuitorii Chiba să-și descarce aplicația.