APPLE testează un NOU iPHONE și următoarea versiune a sistemului de operare iOS
Apple ar fi început testele pentru un nou model de iPhone și pentru următoarea versiune a sistemului său de operare, potrivit The Next Web, citat de Daily Mail.
Denumit iPhone 5S sau 6, noul device a fost deja testat într-o locație secretă din California a companiei Apple. Dezvoltatorii de aplicații au găsit în bazele de date privind utilizarea aplicațiilor referiri la un cod de identificare pentru noul iPhone, care rulează sistem de operare iOS 7, potrivit portalului citat.
Informațiile înregistrate privind noile coduri de identificare provin de la o adresă de Internet din campusul Apple din Cupertino, California, sugerând că inginerii companiei testează compatibilitatea noului iPhone cu aplicațiile cu un număr mare de utilizatori.
„Chiar dacă datele de identificare ale sistemului de operare și dispozitivului pot fi falsificate, adresa IP care conduce la campusul din Cupertino al Apple ne face să credem că nu este un astfel de caz”, scrie The Next Web, citat de MEDIAFAX.
De asemenea, se crede că Apple pregătește o nouă generație de iPad mini, cu un ecran cu o rezoluție mai mare, și că noul iPhone ar putea fi lansat la mijlocul acestui an.
Cea mai nouă versiune de iPhone, iPhone 5, a fost lansată în San Francisco în septembrie anul trecut. iPhone 5 are are sistem de operare iOS 6, procesor A6, 1 GB memorie RAM și un ecran de 4 inci (10,16 cm), cu o rezoluție de 1136×640 pixeli, fiind primul iPhone cu display mai mare de 3,5 inci, de asemenea este ceva mai înalt, mai ușor și mai subțire decât versiunile precedente.