Prima pagină » Magazin » Aproape 20% dintre oameni utilizează o rețea de socializare – STUDIU

Aproape 20% dintre oameni utilizează o rețea de socializare – STUDIU

Aproape 20% dintre oameni utilizează o rețea de socializare - STUDIU
Aproape o cincime dintre pământeni, reprezentând 1,61 miliarde de persoane, au utilizat o rețea de socializare cel puțin o dată pe lună, în acest an - în creștere cu 14% față de 2012 -, a anunțat marți Institutul eMarketer, citat de AFP.

Aproape o cincime dintre pământeni, reprezentând 1,61 miliarde de persoane, au utilizat o rețea de socializare cel puțin o dată pe lună, în acest an – în creștere cu 14% față de 2012 -, a anunțat marți Institutul eMarketer, citat de AFP.

În acest ritm, numărul utilizatorilor rețelelor de socializare Facebook, Twitter, Instagram, Reddit și Tumblr ar putea ajunge la 2,33 miliarde până în anul 2017, a precizat Institutul eMarketer într-un comunicat.

Utilizatorii de rețele de socializare sunt deosebit de numeroși în țările din nordul Europei. Primul loc este ocupat de Olanda (63,5% din totalul locuitorilor), iar pe pozițiile următoare se află Norvegia (63,3%), Suedia (56,4%), Coreea de Sud (54,4%), Danemarca (53,3%), Statele Unite (51,7%) și Finlanda (51,3%).

Acești utilizatori alcătuiesc un procent majoritar și în Canada (51,2%) și în Marea Britanie (50,2%), potrivit acestui studiu, bazat pe date publice furnizate de institute de cercetare și de agenții guvernamentale din fiecare țară.

Cea mai mare creștere a fost observată în India (37,4%), în condițiile în care în această țară doar 7,7% din populație utilizează rețele de socializare. În Indonezia, procentul utilizatorilor a crescut la 28,7%, iar în Mexic la 21,1%.

Aceste trei țări figurează printre teritoriile cu o creștere puternică a frecvenței de utilizare a platformei Facebook, rețeaua cu cel mai mare număr de utilizatori din lume – peste 1 miliard, potrivit cifrelor furnizate de această companie.

Statele Unite, țara cu cel mai mare număr de utilizatori ai rețelei Facebook (146,8 milioane), riscă să piardă primul loc din acest clasament în fața Indiei, care cunoaște o creștere spectaculoasă a numărului de utilizatori.