Artiștii din industria muzicală pot fi propuși pentru a fi incluși în Rock and Roll Hall of Fame, instituție aflată în orașul Cleveland, la minimum 25 de ani după lansarea primului album.
Trupa Radiohead a fost și în 2018 pe lista de nominalizări, dar a refuzat să participe la ceremonie.
„Ca trupă britanică nu prea înțelegem din punct de vedere cultural despre ce este vorba, dar este una dintre acele ocazii în care este drăguț să fii nominalizat. Este ceva american. Noi, britanicii, nu ne prea pricepem să ne sărbătorim”, spunea chitaristul trupei, Ed O´Brien.
În schimb, chitaristul de la Def Leppard considera „jalnic”, în 2017, faptul că trupa nu apăruse încă între nominalizați. „Suntem o trupă rock care a vândut 100 de milioane de albume, cele mai multe în America, suntem o adevărată trupă rock, suntem împreună de 30, aproape 40 de ani și faptul că nu este recunoscut acest lucru este un pic ciudat”, a comentat chitaristul.
Def Leppard este o formație de Hard Rock/Heavy Metal din Marea Britanie, aparținând curentului New Wave Of British Heavy Metal. A luat ființă în anul 1977 în Sheffield. Din trupă fac parte: Joe Elliot, vocalist, Phil Collen, Vivian Campbell, Rick Savage și Rick Allen.
Premieră la Rock and Roll Hall of Fame 2019
Stevie Nicks marchează o premieră. Ca membră a Fleetwood Mac, ea este deja inclusă în Hall of Fame, din 1998. Nicks devine astfel prima femeie care este inclusă în Hall of Fame de două ori. Printre cele mai cunoscute albume ale artistei se numără: Bella Donna, The Wild Heart, In Your Dreams și Street Angel.
Până în prezent, 22 de artiști au fost incluși în muzeu de două ori, Eric Clapton fiind celebrat de trei ori, ca artist solo și ca membru al trupelor Cream și Yardbirds.
Janet Jackson este mezina familiei Jackson și, exceptându-l pe Michael Jackson, este singura care s-a bucurat de succes în cariera solo, reușind să vândă peste 100 de milioane de albume în lumea întreagă, de la debutul ei, în 1982.
De-a lungul anilor, artista americană a fost recompensată cu șase premii Grammy, 12 American Music Awards, 33 Billboard Music Awards, 10 MTV Video Music Awards, două premii Emmy și un Glob de Aur, iar în întreaga ei carieră a strâns, numai din vânzarea de albume, din concerte și din drepturile pentru muzică și cărți, aproape 800 de milioame de dolari. Foarte multă lume spune că averea frumoasei cântărețe trece de 1 miliard de dolari.
Trupa britanică de rock The Cure s-a format în Crawley, Sussex, în 1976, ca Easy Cure și este considerată pionier în zona rockului alternativ englezesc. Formație cu un trecut muzical extrem de interesant, a suferit mai multe schimbări de componență, vocalistul, chitaristul și principalul compozitor, Robert Smith, fiind singurul membru constant al formației britanice.
Concert The Cure în Piața Constituției din București, pe 22 iulie 2019. Revelația punk a anilor 90, solistul Robert Smith, vine pentru prima dată în România. Puțin schimbat față de cum îl știm, Smith mărturisește că a devenit un „reacționar” care disprețuiește social media, smartphone-urile și alte jucării ale tehnologiei moderne și că e de părere că lumea s-a schimbat în rău în ultimii 20 de ani.
Roxy Music este o formație engleză de art rock formată în 1971 de absolventul unei școli de arte pe nume Bryan Ferry care a devenit și vocalistul și principalul textier al formației. Ceilalți membri ai grupului sunt Phil Manzanera, Andy Mackay și Paul Thompson. Trupa s-a remarcat prin albumele: Roxy Music, primul lor album, For Your Pleasure, Country Life și Manifesto.
Ferry și membrul co-fondator Eno au avut de asemenea cariere solo foarte influente, ultimul devenind unul dintre cei mai importanți producători muzicali ai celei de-a doua jumătăți a secolului XX colaborând cu artiști ca David Bowie, Devo, Talking Heads, U2 și Coldplay. Revista Rolling Stone a clasat trupa Roxy Music pe locul 98 în topul „Nemuritorii – Cei mai mari 100 de artiști ai tuturor timpurilor”.
Zombies este o trupă britanică de rock formată în 1961 și condusă de vocalistul Rod Argent și Colin Blunstone. Grupul a ajuns în top-urile britanice și americane în 1964 cu piesa „She’s Not There”. În Statele Unite, au ajuns să fie celebrii pentru două dintre cele mai cunoscute hit-uri, „Tell Her No” în 1965 și „Time of the Season” în 1968.
Albumul lor din 1968, Odessey and Oracle, este clasat pe locul 100 pe lista Rolling Stone Magazine a celor mai mari 500 de albume ale tuturor timpurilor.
Proiectul Rock and Roll Hall of Fame a fost inițiat în 1983 de fondatorul casei de discuri Atlantic Records, Ahmet Ertegun. Muzeul este deschis în Cleveland, Ohio din 1986.
Primii artiști selectați au fost Chuck Berry, James Brown, Ray Charles, Sam Cooke, Fats Domino, The Everly Brothers, Buddy Holly, Jerry Lee Lewis, Little Richard și Elvis Presley, iar Aretha Franklin a devenit, în 1987, prima artistă din lista celor omagiați.
În 2018, Bon Jovi, The Cars, Dire Straits, The Moody Blues, Sister Rosetta Tharpe și Nina Simone au fost muzicienii selectați pentru includerea în Rock and Roll Hall of Fame.
Foto: Def Leppard/ Instagram