Artistul Horia Damian a murit duminică, în Franța

Publicat: 15 05. 2012, 10:03
Actualizat: 15 05. 2012, 14:11

Artistul Horia Damian a murit duminică, în Franța – unde se stabilise de mulți ani -, după ce a avut mai multă vreme probleme de sănătate, a declarat pentru MEDIAFAX președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Petru Lucaci.

În 2009, la Muzeul Național de Artă Contemporană de la București a fost prezentată o amplă expoziție cu lucrări ale lui Damian din ultimii 30 de ani, prilej cu care artistul a și fost decorat cu Steaua României, de președintele Traian Băsescu. Horia Damian nu a putut fi însă prezent la eveniment, având de pe atunci probleme de sănătate.

Petru Lucaci l-a prezentat drept „unul dintre cei mai importanți artiști din ultimele decenii”, care „a marcat un traseu în arta contemporană”. Faptul că a expus la Guggenheim și la Documenta, la Kassel, reprezintă cel mai înalt semn de apreciere, „maximum pentru un artist contemporan”, a explicat Lucaci.

Născut la București, în 1922, Horia Damian a debutat la Salonul Oficial de Pictură de la Sala Dalles în 1941. Prima expoziție personală a avut loc la Ateneul Român, în 1942. În 1946, el a câștigat o bursă la Paris, unde s-a și stabilit. După studii cu Andre Lhote și Fernand Leger, între 1949 și 1950, artistul și-a consolidat un stil personal, conturând o activitate lungă și de succes. Damian a expus în muzee importante, precum Guggenheim New York, Musee d’Art Moderne de la Ville de Paris, MoMA New York, Stedelijk Museum Amsterdam, Centre Georges Pompidou și Grand Palais, Paris. Artistul român a fost un apropiat al lui Salvador Dali și Yves Klein. Horia Damian a expus, în 1993, la pavilionul României de la Bienala de la Veneția.

Horia Damian era și membru de onoare al Academiei Române.