Așa arăta acest indian în urmă cu 32 de ani. Acum are cea mai lungă mustață din lume

Publicat: 29 10. 2013, 13:53
Actualizat: 10 08. 2014, 06:04

Un indian în vârstă de 58 de ani a intrat în Cartea Recordurilor după ce a fost recunoscut drept bărbatul cu cea mai lungă mustață din lume. Ram Singh Chauhan nu și-a mai tuns mustața de 32 de ani, astfel că acum aceasta măsoară peste 4,2 metri, relatează Daily Mail.

Deși este nevoit să petreacă două ore zilnic pentru a-și îngriji mustața, bărbatul spune că nu ar renunța pentru nimic în lume la „comoara” sa, mai ales că nu a fost ușor să ajungă până în acest punct.

„(…) este ca și cum ai crește un copil – chiar trebuie să acorzi multă grijă și atenție”, a spus Ram Singh. „Mi-a luat foarte mult timp până ca ea să ajungă să măsoare 4 metri. Nu a fost o sarcină ușoară. Nu m-am bărbierit și nu mi-am tuns mustața din 1970. Mustața este simbolul mândriei și respectului. (…) Nu are preț. E ceva ce ține de bărbăție”, a adăugat indianul.

Totodată, bărbatul a precizat că nu făcut acest lucru pentru a bate un record, ci pentru că este o tradiție a familiei.

„Este o practică obișnuită în clanul nostru. Tatăl meu a avut și el o mustață lungă. Acum și fiul meu a început să și-o lase pe a lui să crească”, a explicat Ram Singh Chauhan.

http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1&isUI=1

Totuși, datorită mustății sale a atras întotdeauna atenția tuturor: „De fiecare dată când mă duc la piață sau oriunde în altă parte, sunt în centrul atenției. Oamenii se uită la mine complet uimiți. Îmi pun tot felul de întrebări”, a povestit indianul.

Mândră de Ram Singh este și Asha, soția lui: „Când ne-am căsătorit, avea o mustață mică. Dar apoi a început să crească tot mai mare. Dar este frumos (…). Toată familia este fericită. Ne face să fim foarte mândri. Niciodată nu m-am gândit că va avea o mustață atât de lungă. Familia noastră este recunoscută pentru asta”, a spus femeia.