Prima pagină » Magazin » Ateliere de actorie, scenografie și montaj la Festivalul KINOdiseea. Când îl pot întâlni copiii pe actorul Victor Rebengiuc

Ateliere de actorie, scenografie și montaj la Festivalul KINOdiseea. Când îl pot întâlni copiii pe actorul Victor Rebengiuc

Festivalul Internațional de Film pentru Copii „KINOdiseea", ce se va desfășura la București în perioada 15-22 noiembrie, aduce în acest an o serie de surprize celor mici.

Festivalul Internațional de Film pentru Copii „KINOdiseea”, ce se va desfășura la București în perioada 15-22 noiembrie, aduce în acest an o serie de surprize celor mici.

Astfel, pe lângă proiecțiile programate pe agenda evenimentului, copiii vor avea ocazia să întâlnească profesioniști din lumea filmului, atât din România, cât și de peste hotare. În cadrul atelierelor „KINOdiseea”, aceștia le vor împărtăși micuților secrete din culise și-i vor învăța să filmeze, să scrie scenarii sau să creeze costume.

Printre invitați se va afla și actorul Victor Rebengiuc, pe care copiii îl vor putea cunoaște în cadrul unei întâlniri ce va avea loc pe 17 noiembrie, la Cinema Studio. Artistul va povesti despre emoțiile primului rol, despre prima experiență la cinema, dar și despre viața de actor în general. 

Pănă atunci însă, în prima zi de festial, pe 15 noiembrie, Daniela Diaconescu va susține un atelier de costume, găzduit de Librăria Cărturești Verona, începând cu ora 14:30. La Cinema Studio, de la ora 17:00, Dana Istrate așteptă copii cu vârsta între 5 și 8 ani la un atelier de scenografie. La aceeași oră, la Cinemateca Eforie, va începe un atelier de montaj de care se va ocupa Ștefan Tatu.

A doua zi, Cosmin Ciupercea le va explica micuților conceptul de „storytelling”, începând cu ora 12:30, la Librăria Cărturești Verona, iar actrița Ada Condeescu, cunoscută în special pentru rolul din filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, va susține un atelier de actorie, începând cu ora 17:30, la Cinema Studio.

Pe 17 noiembrie, pe lângă întâlnirea cu Victor Rebengiuc, copiii pot participa la atelierul de decorat cupcakes, găzduit la Librăria Cărturești Verona, începând cu ora 12:30. Mai târziu, la Cinema Studio, Cosmin Ciupercea va susține un atelier de improvitație, iar la Cărturești va începe vânătoarea de comori – „Treasure Hunt”. Tot aici va avea loc și un atelier de raw cooking.

Cea de-a patra zi a Festivalului KINOdiseea aduce două ateliere, găzduite de Cinema Studio și Cinemateca Eforie: atelier de decoruri (crocodili) și atelier de desene manga. Ambele încep la ora 17:00.

Un atelier de decoruri (dragoni) va avea loc și pe 19 noiembrie, la Cinema Studio, începând cu ora 17:00. Tot atunci se va desfășura și atelierul de origami, însă la Cinemateca Eforie.

În ultima zi de festival, copiii pot participa la atelierul de decoruri – bărci de vikingi, la Cinema Studio, de la ora 17:00. În același timp, la Cinemateca Eforie este programat un atelier quilling pe rame foto.

Pe lângă toate acestea, micuții se vor putea bucura și de o întâlnire cu producătorul Jor Van Kline, care revine la „KINOdiseea” cu un atelier în care va prezenta cele mai apreciate efecte speciale la care a lucrat, precum cele pentru filmele „Star Wars” și „Star Trek”.

De asemenea, Richard Spur, directorul de imagine al filmului „Fierarul din Woodham”, una dintre producțiile înscrise în secțiunea „Competiție”, va susține atelierul de imagine de film.

Accesul copiiilor la ateliere este gratuit, însă este necesară rezervarea în prealabil a unui loc, fie online, fie telefonic, la numărul 021/41.00.223. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Festivalul Internațional de Film pentru Copii „KINOdiseea” se desfășoară în Capitală în perioada 15-22 noiembrie, la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și CinemaPro. Astfel, în fața publicului tânăr vor fi aduse cele mai noi producții internaționale, unele dintre acestea premiate în cadrul celor mai importante festivaluri de film din lume.

KINOdiseea este mebru al Asociației Europene a Filmului pentru Copii (ECFA) și, de asemenea, partener al celor mai importante festivaluri internaționale de film pentru copii din Europa, printre care „Kristiansand International Children”s Film Festival” (Norvegia), „Zlin Film Festival” (Cehia) și „International Young Audience Film Festival Ale Kino” (Polonia).

Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?