Au decis să divorțeze și au cerut în instanță custodia celor trei câini. Răspunsul de 15 pagini pe care l-au primit de la judecător

Chiar dacă a recunoscut că patrupezii sunt creaturi extraordinare și prietenii cei mai buni ai omului, fiind viețuitoare foarte inteligente, sensibile, active și niște parteneri de încredere, judecătorul Richard Danyliuk a fost nevoit să dea un verdict care i-a întristat pe cei doi „părinți”. 

„Foarte mulți căței sunt considerați membri ai familiei de către cei alături de care trăiesc. Cu toate astea, câinele rămâne un câine. Un animal de companie care este deținut de cineva și care, în lege, nu se bucură de drepturi familiale”, a explicat judecătorul. 

Danyliuk a explicat într-un text de 15 pagini de ce în acest caz de divorț nu poate trata câinii ca pe niște copii. 

Cazul a ajuns în curtea de judecată după ce soția a declarat că vrea să păstreze toți cei trei câini ai familiei, pe Quill (13 ani), pe Kenya (9 ani) și pe Willow (2 ani), admițând că soțul ei ar trebui să primească drept de vizită de o oră și jumătate. 

Danyliuk a explicat că cererea femeii era una de custodie temporară, ceea ce nu se poate aplica proprietăților, iar câinii, alături de celelalte animale, sunt tratați în lege ca fiind proprietăți. 

„O să spun fără rezerve că tratarea animalelor de companie ca fiind copii nu reprezintă o prioritate pentru mine. Nu am de gând să mă las furat de emoția momentului și să pun dorințele stăpânilor mai presus de lege. Eu trebuie să interpretez și să aplic legea. Și, bazându-ne pe termene legale, nu există niciun dubiu: câinii sunt proprietăți”, a explicat judecătorul.

El a amintit și alte cazuri de acest fel, susținând că modul în care se poată oamenii cu animalele de companie și faptul că acestea sunt considerate proprietăți nu se exclud reciproc, deci nu există niciun motiv pentru care ele ar trebui tratate altfel. 

Danyliuk a dat un exemplu în care s-a gândit că un cuplu care divorțează ar avea de împărțit niște cuțite de bucătărie și a explicat că nu ar fi posibil ca acestea să fie încredințate unuia dintre soți, iar celălalt să poată folosi timp de o oră și jumătate pe zi acele cuțite. Judecătorul consideră că ar trebui să se lucreze la descurajarea unor astfel de cereri care sunt adresate instanțelor de judecată.

În legile aplicabile în Statele Unite ale Americii și în Canada, animalele de companie sunt considerate proprietăți, deci intră în aceeași categorie cu bunurile din casă. 

Există, însă, susținători ai ideii conform căreia câinii și pisicile, în particular, ar trebui să fie tratate în alt fel decât bunurile materiale pe care le deține un cuplu și că acest lucru se poate explica și prin faptul că există legi pentru protecția animalelor, pe când bunurile materiale nu sunt protejate în niciun fel în cadrul legal. 

„Nimeni nu o să te pedepsească pentru că ai dat foc canapelei tale sau pentru că ai distrus robotul de bucătărie. În lege, animalele sunt tratate altfel decât celelalte proprietăți”, a argumentat David Grimm, autorul cărții „Citizen Canine: Our Evolving Relationship With Cats and Dogs”. 

Iar aceste legi care sunt aplicate pe teritoriul american au produs schimbări în ceea ce privește atitudinea pe care stăpânii de animale o au în raport cu prietenele lor necuvântătoare. Așadar, având în vedere aceste aspecte, animalele de companie ar trebui să beneficieze de un tratament diferit de celelalte bunuri deținute de un cuplu atunci când acesta din urmă ajunge în situația de a divorța. 

„Este corect ca un judecător să considere că pisica este un bun? Cred că va fi nevoie de câteva zeci de ani pentru ca relațiile dintre oameni și animalele de companie să fie privite într-un alt fel, iar deciziile curților de judecată joacă un rol esențial în această cauză”, a explicat Grimm.