Au fost la un pas să facă istorie: India a anunțat că a pierdut contactul cu nava Chandrayaan-2 cu doar câteva secunde înainte de aselenizare

Publicat: 07 09. 2019, 17:24

Procedura de aselenizare a vehiculului de explorare al misiunii Chandrayaan-2 s-a desfășurat normal până la apariția unei erori în momentul în care se afla la o altitudine de aproximativ 2,1 kilometri deasupra suprafeței lunare, au explicat oficiali indieni.

Chandrayaan-2 a intrat pe orbita Lunii pe data de 20 august, iar un vehicul de explorare urma să aselenizeze în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Nu este momentan clar dacă vehiculul s-a prăbușit ori este doar o problemă cu sistemul de comunicații.

În cazul în care misiunea se încheia cu succes, India ar fi devenit a patra țară din lume care a reușit o aselenizare controlată.

Sonda Chandrayaan-2 (Carul Lunii 2), construită de ISRO, a fost lansată pe 22 iulie de la Centrul Spațial Satish Dhawan, situat în statul Andhra Pradesh.

„Este o zi istorică pentru spațiu, pentru știința și tehnica din India”, a declarat, la momentul respectiv, K. Sivan, șeful ISRO.

Chandrayaan-2, cea mai sofisticată misiune realizată până în prezent de ISRO, avea drept scop să plaseze un vehicul de explorare (roverul Pragyaan) pe suprafața lunară, în regiunea polară sudică a Lunii. Vehiculul ar fi permis specialiștilor indieni să efectueze experimente, să studieze rocile și solul Lunii de la distanță.

Atât racheta folosită la lansare, cât și modulul spațial și roverul sunt concepute și produse exclusiv în India.

Chandrayaan-2 este o versiune avansată a Chandrayaan-1, misiunea indiană lansată în 2008, prin care a fost confirmată prezența moleculelor de apă pe Lună.

Modulul spațial Chandrayaan-2, cu o greutate de 2,4 tone, va orbita Luna timp de aproximativ un an, urmând să realizeze fotografii ale suprafeței satelitului, în căutarea unor indicii privind prezența apei, și să-i studieze exosfera.

Misiunea este una specială și pentru faptul că a costat incredibil de puțin, aproximativ 140 de milioane de dolari.

Premierul indian Narendra Modi a anunțat anterior că India va trimite un om pe orbită până în 2022. De asemenea, India speră să încheie contracte avantajoase privind transportarea de sateliți comerciali și alte misiuni în spațiu.

Foto: isro.gov.in