Prima pagină » Magazin » Au plecat să salveze o cățelușă abandonată, însă au avut o surpriză când au găsit-o. De ce se ascundea

Au plecat să salveze o cățelușă abandonată, însă au avut o surpriză când au găsit-o. De ce se ascundea

Au plecat să salveze o cățelușă abandonată, însă au avut o surpriză când au găsit-o. De ce se ascundea
Doi voluntari de la asociația "Hope For Paws" au mers să caute o cățelușă abandonată, care avea ascunzătoarea într-o zonă limitrofă. Cei doi știau că animalul ieșea foarte rar și doar pe timpul nopții, când mergea să caute hrană.

Când au ajuns la locul indicat, salvatorii au descoperit ascunzătoarea cățelușei. Lisa Chiarelli și Eldad Hagar s-au luptat ceva timp cu încăpățânarea animalului, care nu voia să iasă de acolo. 

Când au reușit, în sfârșit, să o scoată, era foarte speriată și au observat că era rănită la ochiul stâng. Cei doi s-au gândit că acesta este motivul pentru care se impotrivea capturării, însă ce a urmat i-a uimit pe salvatori.

Când s-au uitat mai cu atenție în ascunzătoare, Lisa și Eldad au găsit înauntru trei pui. Fiindcă nici mama, nici puii nu aveau un nume, ei au fost botezați Iris, Seth, Nathaniel și Meg. Cei patru se află, momentan, într-un adăpost și vor rămâne acolo până când cineva va dori să îi adopte.

Organizația „Hope For Paws” întrunește oameni iubitori de animale, care sunt dispuși să facă orice pentru salvarea acestora. Membri organizației au participat la foarte multe operațiuni de salvare complicate, pe care le-au finalizat cu succes.

Autor