Prima pagină » Magazin » „Avengers: Endgame”, pe punctul de a deveni lider în topul celor mai mari încasări din istorie

„Avengers: Endgame”, pe punctul de a deveni lider în topul celor mai mari încasări din istorie

„Avengers: Endgame
Producția Marvel Studios "Avengers: Endgame/ Răzbunătorii: Sfârșitul jocului" este pe punctul de a deveni lider în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie, odată cu publicarea cifrelor pentru acest weekend, anunță distribuitorul Walt Disney Co., citat de Reuters.

În prezent, „Avengers: Endgame” se află pe locul al doilea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie, cu 2,783 de miliarde de dolari la nivel mondial. Pe primul loc în acest top se află filmul „Avatar”, de James Cameron, lansat în 2009, cu încasări de 2,788 de miliarde de dolari.

„Avengers: Endgame/ Răzbunătorii: Sfârșitul jocului” a fost unul dintre cele mai așteptate filme ale anului 2019. Este ultimul capitol din universul Marvel, saga de 22 de filme produsă de studioul omonim, care a devenit franciza cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Aceasta a generat, din 2007 până la lansarea „Avengers: Endgame”, profituri de 18,6 miliarde de dolari în întreaga lume.

„Avengers: Endgame/ Răzbunătorii: Sfârșitul jocului”, de Anthony și Joe Russo, reprezintă încheierea poveștii celor șase supereroi din echipa originală „Avengers/ Răzbunătorii”: Iron Man, Captain America, Black Widow, Hawkeye, Hulk și Thor. Aceștia plănuiesc să îl distrugă pe răufăcătorul Thanos, responsabil pentru moartea mai multor personaje din universul Marvel. Acțiunea filmului vine în continuarea peliculei „Avengers: Infinity War/ Răzbunătorii: Războiul Infinitului”, lansată în 2018.

Autor