AVENTURĂ sau DRAMĂ, GROAZĂ, ACȚIUNE sau ANIMAȚII pentru copii. 7 filme noi rulează în cinematografe la final de săptămână

Publicat: 10 11. 2018, 11:01
Actualizat: 25 03. 2019, 22:04

Și adolescenta cu probleme în viață și renii juniori precum și soldații cu misiuni misterioase au treabă din plin pe marile ecrane ale acestui weekend pentru că vor concura între ei pentru a atrage publicul celor mai noi pelicule ce intră în cinematografele românești.

Alice T.” e filmul lui Radu Muntean. „În ultima vreme, mi se par mai interesante și mai nuanțate, personajele feminine. Probabil pentru că le cunosc ceva mai puțin decât pe bărbați”, spunea regizorul despre faptul că noua sa peliculă este primul său lungmetraj în care personajul principal este feminin. Rolul adolescentei Alice Tarpan i-a adus Andrei Guti premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de film de la Locarno. Din România, acest premiu l-au mai primit Rona Hartner (în 1997) și Diana Dumbravă (care a împărțit trofeul în 2003 cu americanca Holly Hunter și indianca Keirron Kher). Personajul său are aproape 17 ani și problemele de la liceu (ca cele legate de cine ar putea să fie tatăl unui copil pe care ar urma să îl aibă) nu o ajută prea tare în fața mamei ei adoptive.

Drama adolescentei se desfășoară în acest ritm:

 

 

Elliot: O poveste de Crăciun/ Elliot the Littlest Reindeer” e filmul de animație care anunță sărbătorile de iarnă. Cât de greu poate să fie să fii ren în echipa lui Moș Crăciun? Destul de greu, dacă tu ești un căluț simpatic. Elliot e protagonistul. Hazel e prietena care îl încurajează. În felul ei…

Povestea este spusă în următorii pași:

 

 

Sigur că nu e film de groază fără un pic de SF, „Overlord„, pelicula produsă de J.J. Abrams, le combină pe amândouă într-o poveste cu parașutiști americani care cad în mijlocul unui experiment. Inamicul e tocmai procesul de perfecționare a soldaților. Și monștrii au toate datele unei trupe de elită.

Acțiunea are următoarele date: 

 

 

Dacă numele de Lisbeth Salander sună cunoscut e pentru că „Prizonieră în pânza de păianjen/ The Girl in the Spider’s Web” este adaptarea romanului care a continuat trilogia „Millenium”. Eroina își face numărul în combinații de spargeri de conturi și luptă fizică, dar cea mai grea luptă e cea care o duce față în față cu propria poveste. În suedeză, prima variantă a poveștii se numea „That Which Does Not Kill Us” („Ce nu ne omoară”).

Cam despre următoarele lucruri este vorba în poveste: 

 

 

Vinovatul/ The Guilty”, filmul lui Gustav Möller, e propunerea Danemarcei la Oscar 2019. Cum ajunge The New York Times să considere „una dintre marile revelații ale anului” un film care are loc într-un call center pentru apeluri de urgență doar vizionarea peliculei poate să îi lămurească pe curioși. Un ofițer de poliție primește un apel de urgență de la o femeie care susține că a fost răpită. Suspansul se construiește doar din lucrurile spuse la telefon și, oricât ar părea de greu de crezut, nu se uită foarte ușor.

Atmosfera poveștii daneze are acest ton: 

 

 

 

„Rebelii din Hindostan/ Thugs of Hindostan” e un film de aventuri indian, care a costat 42 de milioane de dolari. Povestea are loc în 1795, când armata britanică se confruntă cu talentații bandiți din Hidustan, rebelii.

Aventura indiana se desfășoară pe aceste coordonate: 

 

 

 

Filmul de animație „Covorul zburător/ Up and Away” e pentru copii. Dar și pentru toți cei care sunt dornici să guste din fascinația legată de lumea sultanilor și a poveștilor din „1001 de nopți”. Hodja e un băiețel și treaba lui e să învețe să conducă un covor zburător. Cam asta ai de făcut în povești când ești născut într-un sat din deșert.

Lecțiile de zbor și de aventură decurg astfel: