Biodiversitatea actuală a planetei, rezultatul unei evoluții bazate pe „încercare și eroare” cu durata de 3,5 miliarde de ani, este cea mai avansată din istoria vieții, dar cercetătorii au constatat că, în prezent, se confruntă cu un punct critic, ce semnalează faptul că a șasea extincție în masă din istoria planetei a început deja.
Într-un nou articol științific, bazat pe analiza informațiilor, publicat în revista Science, o echipă internațională de cercetători avertizează asupra faptului că, în timp ce extincțiile anterioare au fost produse de transformări planetare naturale sau ciocniri catastrofale cu asteroizi, fenomenul din prezent este influențat de activitatea omului.
Coordonatorul studiului, Rodolfo Dirzo, profesor de biologie la Stanford, a făcut referire în articol la o eră desemnată ca „defaunarea din Antropocen”.
Începând cu anul 1500, au dispărut peste 320 de vertebrate terestre, iar populația speciilor rămase a cunoscut un declin de 25%, situație similară pentru speciile de nevertebrate.
În rândul nevertebratelor, se estimează că între 16 și 33% dintre specii sunt amenințate sau puse în pericol la nivel global.
Animalele mari – descrise ca megafaună, care includ elefanți, rinoceri, urși polari și nenumărate alte specii din lumea întreagă – se confruntă cu cea mai mare rată a declinului, tendință care a însoțit extincțiile anterioare.
Acest lucru se întâmplă deoarece animalele mai mari au o rată a creșterii populației mai scăzută, au mai puțini urmași și au, totodată, nevoie de zone de habitat mai extinse pentru a menține populații viabile. De asemenea, acestea sunt vânate frecvent de oameni pentru carnea lor.
Cu toate că aceste specii reprezintă un procent relativ scăzut al animalelor expuse riscului de a dispărea, extincția lor va declanșa efecte care ar putea influența negativ stabilitatea altor specii și, în unele cazuri, chiar și sănătatea oamenilor.
„Acolo unde densitatea umană este mare, crește rata defaunării, incidența rozătoarelor și, astfel, numărul de agenți patogeni, ceea ce crește riscul transmiterii bolilor”, a declarat Rodolfo Dirzo.
Totodată, populația umană s-a dublat în ultimii 35 de ani, iar în aceeași perioadă numărul speciilor de nevertebrate – cum ar fi cărăbușii, fluturii, păianjenii și viermii – a scăzut cu 45%.
Ca și în cazul animalelor mai mari, extincția este determinată în primul rând de pierderea habitatului, prin procesul de urbanizare accelerată, și de schimbările climatice globale, fenomene care afectează viața cotidiană.
Ultima extincție în masă a fost cea din Cretacic, cu 66 de milioane de ani în urmă, când ciocnirea Pământului cu un asteroid a dus la dispariția dinozaurilor.