Prima pagină » Magazin » Avertismentul cercetătorilor pentru toți cei care gătesc la cuptorul cu microunde

Avertismentul cercetătorilor pentru toți cei care gătesc la cuptorul cu microunde

Avertismentul cercetătorilor pentru toți cei care gătesc la cuptorul cu microunde
Detalii pe gândul.info

Cercetătorii Universității din Manchester au realizat primul studiu cuprinzător cu privire la impactul cuptoarelor cu microunde asupra mediului înconjurător, considerând că „viața” aparatelor casnice începe odată cu achiziția și se încheie când ajung la „fiare vechi”.

Prepararea alimentelor la cuptorul cu microunde nu eliberează dioxid de carbon întocmai ca țeava de eșapament a unei mașini, dar studiul a luat în calcul curentul electric utilizat de electrocasnice și poluarea rezultată în fiecare etapă a „existenței” lor, de la producție la reciclare (în cel mai bun caz).

Cuptoarele cu microunde sunt responsabile pentru 7,7 milioane tone de dioxid de carbon – echivalent în fiecare an la nivelul Uniunii Europene – aceeași valoare ca emisiile anuale ale unui număr de 6,8 milioane mașini.

Aparatele cu microunde sunt cele mai folosite cuptoare în UE, numărul lor atingând aproape 135 milioane unități până în anul 2020.

Totuși, 6,8 milioane reprezintă o mică parte din numărul mașinilor care circulă zilnic în UE, transmite independent.co.uk.

De exemplu, în Marea Britanie, există cel puțin 37,5 milioane automobile și vehicule cu motor. De asemenea, în Franța sunt 32 milioane mașini, în Italia, 37 milioane mașini și în Germania, 45 milioane mașini.

Ultima statistică a mașinilor care circulă în Europa datează din 2008, când erau înregistrate peste 256 milioane vehicule.

Studiul mai arată că aparatele cu microunde din UE consumă 9,4 terawați/oră de electricitate, în fiecare an, echivalentul curentului generat anual de trei centrale pe gaz de mare capacitate.

Cercetătorii propun soluții simple, precum ajustarea eficientă a timpului de gătit, în funcție de alimentul preparat. Risipa reprezintă o altă problemă majoră, deoarece numărul celor care aruncă echipamente electronice a atins un record.

În 2005, în UE, 184.000 tone de deșeuri au provenit de la cuptoarele cu microunde aruncate la gunoi. Până în 2025, se va ajunge la 195.000 tone, respectiv 16 milioane de aparate trimise la casat.

Dr. Alejandro Gallego-Schmid, din cadrul  Școlii de Inginerie Chimică și Știință Analitică din cadrul Universității din Manchester, a declarat că „dezvoltările tehnologice rapide și scăderea prețurilor” determină explozia vânzărilor de aparate electronice în Europa. „Consumatorii tind să cumpere acum noi electronice, înainte ca aparatele vechi să își încheie ciclul de viață. Electrocasnicele au devenit un obiect de fashion”, a spus specialistul.

„Drept urmare, aparatele electronice la care se renunță, precum microundele, reprezintă una din cele mai mari surse de deșeuri din lume”.

Cuptoarele cu microunde ne „țin” mai puțin

Un alt factor ce determina risipa este reducerea duratei de funcționare a cuptoarelor cu microunde. Cercetarea arată că „viața” unui asemenea aparat este mult mai scurtă și a scăzut de la zece-cincisprezece ani, în anii 1990, la șase-opt ani, în zilele noastre.

Pe de altă parte, David Reay, profesor de chimie în cadrul Universității din Edinburgh, a declarat că aparatele cu microunde nu pot fi comparate cu mașinile, impactul asupra mediului fiind foarte diferit.

„Să spui că aceste cuptoare cu microunde „sunt la fel de nocive pentru mediul înconjurător ca și mașinile” este o comparație între „mere și portocale”, deoarece (testul cu microundele) se referă la tot ciclul funcționării, în timp ce în cazul mașinilor se calculează emisiile rezultate în urma condusului”.

„În mare, cercetarea estimează excelent valorile emisiilor din durata de funcționare a microundelor, dar nu le putem compara cu automobilele”.

Studiul Universității din Manchester sugerează că legile existente nu vor fi suficiente pentru a reduce impactul cuptoarelor cu microunde asupra mediului.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele