Avertizarea experților: crește temperatura medie a Pământului
Responsabilitatea omului în favorizarea încălzirii climatice este mai evidentă ca oricând, iar temperatura medie a Pământului va crește cu 0,3 până la 4,8 grade Celsius până în 2100, estimează experții din cadrul GIEC în noul lor raport adoptat vineri la Stockholm, relatează AFP.
Grupul interguvernamental de experți privind evoluția climatului (GIEC) și-a revizuit în creștere estimările privind creșterea nivelului mării, care ar urma să fie între 26 și 82 de centimetri până în 2100, potrivit noului raport.
Potrivit GIEC, de-acum este „extrem de probabil” ca influența umană să fie principala cauză a încălzirii observate începând cu jumătatea secolului XX, ceea ce echivalează cu o certitudine de 95% în terminologia foarte precisă a raportului de aproximativ treizeci de pagini, sinteza a mii de studii științifice. În ultimul său raport, în 2007, această certitudine era de 90%.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, într-o declarație video difuzată în timpul unei conferințe de presă, a salutat activitatea GIEC pentru „evaluarea sa frecventă și imparțială” privind schimbările climatice.
„Acest nou raport va fi esențial pentru guvernele care lucrează la realizarea unui acord ambițios și constrângător din punct de vedere legal asupra schimbărilor climatice în 2015”, a declarat el.
Referitor la amploarea posibilă a încălzirii globale până la sfârșitul secolului, GIEC a reținut patru scenarii posibile, însă nu s-a pronunțat cu privire la probabilitatea fiecăruia dintre ele.
Astfel, GIEC estimează că Terra se va încălzi probabil cu 0,3 grade Celsius, în cel mai optimist caz, și 4,8 grade Celsius până la sfârșitul acestui secol în raport cu temperatura medie din perioada 1986-2005.
Incertitudinile puternice depind evident mai ales de cantitățile de gaze cu efect de seră ce vor fi emise în atmosferă în următorii ani. Pământul s-a încălzit deja cu aproximativ 0,8 grade Celsius față de epoca preindustrială.
Numai scenariul bazat pe 0,3 grade ar permite menținerea creșterii temperaturilor la 2 grade Celsius în raport cu epoca preindustrială, obiectiv pe care comunitatea internațională și l-a asumat.
„Limitarea schimbării climatice va necesita reduceri substanțiale și durabile ale emisiilor de gaze cu efect de seră”, a insistat, citat într-un comunicat, Thomas Stocker, vicepreședintele grupului GIEC.
În privința creșterii nivelului mării, una dintre consecințele majore ale încălzirii globale, GIEC a revizuit în creștere estimările, oamenii de știință considerând de-acum că poate urca între 26 și 82 de centimetri până în 2100, față de 18-59 de centimetri în raportul din 2007, astfel încât climatologii iau în calcul accelerarea topirii ghețarilor în Groenlanda și în Antarctica, un fenomen mai puțin cercetat în urmă cu șase ani.