Prima pagină » Magazin » Bacteriile care protejează împotriva alergiilor alimentare

Bacteriile care protejează împotriva alergiilor alimentare

Bacteriile care protejează împotriva alergiilor alimentare
Anumite bacterii din flora intestinală protejează împotriva alergiilor alimentare, arată un studiu efectuat pe șoareci, care ar putea duce la îmbunătățirea tratamentelor probiotice, informează AFP.

Alergiile alimentare, ale căror cauze rămân necunoscute și care pot fi, uneori, mortale dacă sistemul imunitar reacționează exagerat, afectează 15 milioane de americani, inclusiv unul din treisprezece copii.

Cercetătorii au descoperit că bacteriile clostridium, parte a florei intestinale în mod obișnuit, protejează împotriva alergiei la arahide, foarte comună în rândul populației și incurabilă în prezent.

Pentru acest studiu, oamenii de știință au modificat genetic șoarecii pentru a-i face alergici la arahide.

Prin inducerea unui răspuns imunitar care împiedică intrarea alergenilor în sânge, aceste bacterii minimizează expunerea organismului și evită sensibilizarea, mecanismul cheie care duce la dezvoltarea de alergii, explică experții de la Universitatea din Chicago, a căror cercetare a fost publicată în ediția din 25-29 august a publicației Proceedings of the National Academy of Sciences din Statele Unite ale Americii.

Descoperirea atrage atenția asupra eficacității terapiilor probiotice, arată cercetătorii. Este vorba despre utilizarea de microorganisme vii, bacterii sau drojdii, care, adăugate în anumite alimente, cum ar fi iaurtul sau cerealele, ar avea beneficii pentru sănătate.

Mai multe studii sugerează că igiena modernă și obiceiurile alimentare pot juca un rol în perturbarea echilibrului florei bacteriene intestinale și a pielii.

Incidența alergiilor alimentare în rândul copiilor a crescut cu 50% între 1997 și 2011, iar studiile au arătat o corelare între utilizarea frecventă a antibioticelor și a agenților antimicrobieni.

Testarea acestui tratament este ușor de realizat. „Folosirea în exces a antibioticelor, regimurile alimentare bogate în grăsimi, nașterea prin cezariană, eradicarea agenților patogeni din mediul înconjurător și chiar compoziția hranei pentru bebeluși au influențat evoluția florei microbiene specifice organismului uman”, a explicat Cathryn Nagler, profesoară de alergologie alimentară la Universitatea din Chicago, autoarea principală a studiului. „Rezultatele obținute ne fac să credem ca toti acești factori ar putea contribui la o susceptabilitate ridicată privind alergiile alimentare”, a subliniat Nagler.

În cadrul cercetării, experții au testat pe mai multe grupuri de șoareci efectele bacteriilor intestinale asupra alergiei la arahide.

Un prim grup de cobai a fost crescut într-un mediu steril, fără germeni, iar un al doilea grup a fost tratat cu antibiotice la puțin timp după naștere, reducându-li-se astfel masiv flora bacteriană intestinală. Alte rozătoare au fost crescute normal.

Șoarecii din primele două grupuri au avut reacții imunitare foarte puternice la arahide, producând anticorpi la niveluri net ridicate comparativ cu șoarecii a căror floră intestinală era normală.

Această sensibilitate exagerată la alergenii din arahide a putut fi atenuată puternic prin reintroducerea în intestinul rozătoarelor a unui amestec de bacterii clostridium, ai explicat oamenii de știință.

Pe de altă parte, introducerea unui alt tip de bacterii intestinale, din genul bacteroide, nu a dus la niciun rezultat, ceea ce arată că bacteriile clostridium joacă un rol unic în protejarea împotriva alergiilor.

O analiză genetică și moleculară a bacteriilor clostridium a arătat cum împiedică aceste microorganisme reacțiile alergice, declanșând în interiorul celulelor imunitare un mecanism care produce cantități mari dintr-o moleculă cunoscută pentru reducerea permeabilității peretelui intestinal.

Șoarecii alergici la arahide din cele două grupe de studiu au fost tratați fie folosind această molecula, ILL-22, fie prin introducerea în intestin a bacteriilor clostridium.

În ambele cazuri, a fost observată o scădere netă a cantității de alergeni din sânge.

Cercetătorii au arătat că bacteriile clostridium sunt comune florei intestinale umane și reprezintă o țintă evidentă pentru terapiile privind prevenirea sau tratarea alergiilor alimentare.

„Este foarte interesant că acum cunoaștem aceste bacterii și știm cum să le folosim. Nu avem nicio garanție, dar acest tratament poate fi testat ușor împotriva unei boli pentru care acum nu avem nicio soluție”, a declarat profesoara Nagler.