„Balanța” în 4K, premieră mondială la Lumière Film Festival

Publicat: 15 10. 2019, 18:17

Cele două proiecții din Franța, de marți și joi, vor fi prezentate de Marie-France Ionesco și regizorul francez Christian Carion, nominalizat la premiile BAFTA.

Restaurarea peliculei „Balanța” (1992), o coproducție România-Franța, regizată de Lucian Pintilie (1933 – 2018), este parte din programul Fundației9 – Fondul de cinema „Lucian Pintilie”, lansat anul trecut la inițiativa Corinei Șuteu, membră a consiliului director, cu acordul Cătălinei Pintilie, legatara artistului.

Prin Fondul de cinema „Lucian Pintilie”, Fundația9 sprijină tinerii regizori de film aflați la debut și revitalizează patrimoniul artistic și creativ al marelui regizor.

Procesul de restaurare a durat peste șase luni, a vizat îmbunătățirea imaginii și a sunetului și transpunerea filmului în format digital, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Noua variantă a filmului „Balanța” va rula în cinematografele din România la începutul anului viitor.

Distribuția internațională a filmului este asigurată de MK2, coproducătorul francez.

„Balanța”, prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1992 în afara competiției, prezintă povestea unei tinere absolvente care se luptă cu structurile imobile ale societății din ultimii ani ai perioadei comuniste. Filmul este o adaptare a romanului omonim scris de Ion Băieșu.

 

foto: captură