Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg aduce la București spectacolul „Lacul lebedelor”

Publicat: 06 11. 2013, 16:28
Actualizat: 22 03. 2014, 09:03

Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg ajunge, pe 18 ianuarie 2014, la Sala Palatului din București, pentru un spectacol feeric, cu reprezentația „Lacul lebedelor”, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Producția „Lacul lebedelor” este pusă în scenă de coregraful artist emerit al Rusiei Konstantin Rassadin, iar, în ultimii cinci ani, a fost prezentată pe cele mai prestigioase scene din SUA, Canada, Olanda, Germania, China, Spania, Coreea, Taiwan, Grecia, Portugalia, Irlanda, Serbia, Slovenia, Turcia, Elveția, Columbia și Argentina.

Faimosul libret, care istorisește povestea unor prințese transformate în lebede de un vrăjitor malefic, al cărui blestem poate fi spulberat doar de iubirea unui prinț, prinde viață pe scena patinoar și îmbină într-un mod unic muzica simfonică, gingășia costumelor și măiestria balerinilor, pentru un spectacol deosebit.

Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg va oferi publicului un show unic și impresionant. Coregrafia clasică și spectacolul de cel mai înalt nivel sunt doar două dintre argumentele care recomandă acest show.

Spectacolul pus în scenă de Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg este singurul din lume în care baletul clasic se îmbină cu feeria spectacolului pe gheață. Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg aduce în fața publicului transpunerea fidelă pe luciul scenei-patinoar a unui spectacol clasic de balet, cu decoruri, costume și balerini pregătiți în renumitele școli de balet clasic din Rusia. Pentru acest spectacol, scena Sălii Palatului va fi acoperită cu 2.500 de kilograme de gheață naturală.

Începând din anul 1995, Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg aduce în fața publicului din lumea întreagă fascinantele spectacole clasice de balet, transpuse pe gheață. „Frumoasa din pădurea adormită”, „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, precum și „Cenușăreasa”, de Serghei Prokofiev, sunt titlurile cu care Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg a susținut peste 7.000 de reprezentații.

În decursul timpului, corpul de balet a fost completat de figuri proeminente ale lumii patinajului artistic: perechea Ludmila Beloussova și Oleg Protopopov, care au în palmares titluri europene, mondiale și olimpice, Alexei Ulanov, campion olimpic, mondial și european, Ludmila Smirnova, laureată la numeroase campionate olimpice, mondiale și europene, sunt doar câțiva dintre cei care, de-a lungul anilor, au dat strălucire spectacolelor Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg. În prezent, 20 de balerini din cadrul ansamblului dețin titlul de maestru al sporturilor în Rusia, pentru victoriile reputate în competiții naționale și internaționale de patinaj artistic.

Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg (fostul Ansamblu de Stat al Baletului pe Gheață din Leningrad) a fost fondat în 1967, de coregraful Konstantin Boyarsky, descendent al renumitei școli de balet clasic din Sankt Petersburg, cel care a realizat pentru prima oară fuziunea dintre baletul clasic și patinajul artistic.

În prezent, baletul se află sub îndrumarea directorului artistic Konstantin Rassadin, artist emerit în Rusia și fost solist al celebrului balet Mariinsky. Cofondator și director muzical al baletului este dirijorul Leo Korkhin, figură proeminentă a culturii rusești, al cărui nume se leagă de celebra Orchestră Simfonică Academică a Societății Filarmonice din Sankt Petersburg.

Pentru „Lacul Lebedelor” pe gheață sunt disponibile următoarele categorii de bilete: categoria 1 – 350 de lei, categoria 2 – 300 de lei, categoria 3 – 250 de lei, categoria 4 – 200 de lei, categoria 5 – 150 de lei și categoria 6 – 100 de lei. Biletele se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, magazinele Flanco, librăriile Adevărul și Eminescu, la Palatul Național al Copiilor, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone și Diverta și online, pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro și www.myticket.ro.