Balkanik! Festival. 15 august, ultima zi în care se pot cumpăra abonamente reduse
Vineri, 15 august 2014, este ultima zi în care mai pot fi cumpărate abonamente la preț special de 98 de lei pentru Balkanik! Festival. După 15 august, prețul la abonamentele pe trei zile va fi de 130 de lei.
Pe parcursul festivalului, vor cânta șapte trupe, iar evenimentul va fi marcat de multe prezențe în premieră pentru România și artiști care se află în turneu cu albumele proaspăt lansate.
Programul include spectacole în care muzica balcanică fuzionează cu alte genuri muzIcale precum electro: Shantel & Bucovina Club Orkestar (Germania) și Kiril Dzajkovski (Macedonia) feat. TK WONDER (SUA) & Ghetto Priest (Marea Britanie), formații care sunt „capete de afiș” și promit să satisfacă chiar și cele mai excentrice gusturi.
Formațiile Django Lassi (Germania) și Caci Vorba (Polonia) vor veni în premieră la Bucureștiul să danseze pe nisipul de la Uranus, pe ritmuri de electro-gypsy swingcore și gypsy fusion.
La festival vor participa și formații românești care au performat în străinătate precum Mahala Rai Banda.
Cotidianul „The Independent” scria în publicația online despre lăutarii de la Mahala Rai Banda: „Excelenta muzică țigănească românească a renăscut plecând din două sate: Clejani, care a trimis în lume Taraful Haiducilor, și satul Zece Prăjini, de unde a răsărit Fanfara Ciocârlia. Mahala Rai Banda este o fuziune între cele două sate, cu riffuri minunate de trompetă, saxofon, trombon și voci sălbatice”.
Anul trecut, revelația festivalului a fost formația bulgărească Kottarashky & The Rain Dogs, formație ai cărei membri au pus vocile lăutarilor din satele bulgărești pe ceea ce ei numesc Balkan-psychedelic.
Balkan Taksim (RO) este un proiect muzical foarte nou, creat de Sașa Liviu Stoianovici, Călin Torsan și Costel Barbaselu, ce își trage seva din folclorul balcanic și urcă pentru prima dată pe scena unui festival. Piese din Serbia, Macedonia, Turcia, instrumentele de suflat și percuția imprimă fiecărui concert o atmosferă de nuntă suprarealistă.
Abonamentele pot fi cumpărate din rețeaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo și reteaua librariilor Cărturești și Humanitas și de pe site-ul eventim.ro), online de pe balkanikfestival.ro, sau în sistem print at home, de pe easytickets.ro.
Festivalul este organizat de Asociația Culturală Metropolis, care se așteaptă ca pe parcursul celor trei zile și trei nopți, la Grădina Uranus să fie prezenți în jur de 12.000 de fani ai muzicii și culturii balcanice și nu numai.