Banii de dar, dați pe dedicați lui Nicolae Guță: Mirii s-au trezit cu plicurile goale / Ce s-a întâmplat de fapt
Patronul unui restaurant din Băile Herculane i-a dat în judecată pe cei doi miri care, în urmă cu patru ani, nu i-au mai achitat suma necesară pentru serviciile prestate în seara respectivă, potrivit a1.ro care citează adevărul.ro.
În instanță s-a demonstrat faptul că mama miresei a plătit un avans de 1.300 de lei,m dar și faptul că înțelegerea fusese să semneze contractul în ziua nunții și să achite restul serviciilor după terminarea petrecerii – 26.600 de lei.
„Deși evenimentul a fost organizat, conform convenției părților, ulterior s-a refuzat achitarea contravalorii serviciilor prestate”, potrivit acțiunii deschise în instanță.
Totuși, se pare că mirilor li s-a părut prea mare suma pretinsă de patron, considerând că reclamantul vrea doar să facă un profit consistent de pe urma lor.
„Nu au avut loc negocieri prealabile, iar contractul a fost întocmit după eveniment, în mod unilateral, având aspectul unei note de plată supraîncărcate, întocmită de un chelner rapace”, potrivit sursei citate.
Unul dintre martorii la proces a fost șeful de sală care a declarat că mirii s-au eschivat la sfârșitul petrecerii, evitând să semneze contractul invocând tot felul de motive, unul dintre ele fiind faptul că trebuiau să schimbe banii obținuți de la invitați drept dar din euro, în lei.
„La nuntă pârâții l-au contractat pe manelistul Guță, iar unii dintre invitații mirilor l-au plătit pe manelist și nu au mai avut bani de dar, plicurile înmânate mirilor fiind goale”, potrivit acțiunii deschise în instanță.
Judecătorii au decis însă că mirii trebuie să achite suma restantă de 26.600 de lei plus dobânzi întrucât nu au adus dovezi prin care să demonstreze că într-adevăr patronul localului i-a taxat în plus.
Sursă FOTO: Pexel – Pixabay (caracter ilustrativ)