Bărbații se fotografiază de două ori mai mult cu telefonul mobil decât femeile – STUDIU

Publicat: 29 11. 2013, 16:02
Actualizat: 24 03. 2014, 03:06

Bărbații se fotografiază de două ori mai mult cu telefonul mobil decât femeile, o formă de vanitate considerată masculină având în vedere că se face apel la tehnologie, conform unui sondaj efectuat de compania Samsung în Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.

Această modă a început să se impună recent în rândul bărbaților, deoarece aceștia consideră folosirea unui telefon inteligent pentru realizarea autoportretelor fotografice, publicate apoi online, o „vanitate acceptabilă”, conform psihologului comportamental Jo Hemmings.

Acest gen de fotografii pe care persoanele și le fac cu ajutorul telefonului mobil, pentru a le publica apoi pe rețelele de socializare, este cunoscut generic sub denumirea de „selfie”, care a fost desemnat recent cuvântul anului 2013 de editorii dicționarelor Oxford.

Unul dintre cele mai cunoscute „selfie” din acest an a fost autoportretul papei Francisc, care s-a fotografiat cu adolescenții la Vatican, realizând astfel primul „selfie papal” din istorie.

„Selfies reprezintă o vanitate a vieții moderne. Bărbații au ajuns la jocul vanității mai târziu decât femeile. Aceștia fac autoportrete fotografice având în vedere tehnologia pe care o presupun, prin urmare o consideră o modalitate mai acceptabilă de a le da la iveală vanitatea”, a afirmat psihologul britanic pentru MailOnline.

Sondajul, efectuat în rândul a 2.000 de respondenți din Marea Britanie, a scos la iveală faptul că o treime dintre britanici au pierdut momente importante din viață în timp ce se fotografiau.

Totodată, s-a descoperit că participanții la sondaj au pierdut experiențe importante în timp ce descărcau „selfies” pe rețelele de socializare, pentru a arăta celorlalți cât de bine arată. 52% dintre respondenți au recunoscut că au descărcat imediat fotografiile de pe telefoanele inteligente.

În plus, unele „selfies” sunt cunoscute în Marea Britanie ca „braggies” – acele fotografii realizate special de oameni pentru a se lăuda sau pentru a stârni invidia prietenilor, conform unui studiu efectuat recent de site-ul hotels.com.

Sondajul a arătat că 5,4 milioane de britanici postează online acest gen de fotografii la 10 minute de la sosirea la destinația de vacanță, de exemplu, ca și după sosirea în camere de hotel, baruri și cluburi.