Dacă între David Cameron și Ministrul de Finanțe George Osborne, actualii locatari ai reședințelor de la numerele 10 și 11 și de pe Downing Street există o relație cordială, pisicile celor doi politicieni duc o luptă constantă pentru a pune gheara pe putere.
Daily Mail scrie că Larry, motanul premierului britanic a fost atacat de Freya, pisica lui George Osborne. Lupta s-a dus chiar sub privirile paznicilor de la reședințele oficiale ale stăpânilor, care nu au avut nicio reacție în fața conflictului dintre cele două feline, hotărâte să pună gheara pe Downing Street.
Larry s-a mutat pe Downing Street în ianuarie 2011, la solicitarea premierului David Cameron, care voia să rezolve problema răzătoarelor care îi mișunau prin casă. Motanul nu a reușit să ducă la bun sfârșit sarcina pe care i-a încredințat-o stăpânul său, astfel că a prins primul șoricel după jumătate de an.
Deși David Cameron îl promova pe Larry, în aparițiile sale televizate, ca un mare vânător de șoricei, reputația motanului a fost șifonată în ultima vreme. Motanul a fost găsit dormind profund în scaunul de lectură al premierului, în timp ce un șoarece se plimba nestingherit prin încăpere.
Sursa foto: Mediafax foto/AFP
Odată cu revenirea pisicii Freya, după trei ani în care a fost dispărută de acasă, Larry a intrat într-un con de umbră, pierzând autoritatea pe care o avea ca singura felină de pe Downing Street. În plus, mâța Ministrului de Finanțe este mult mai harnică și mai curajoasă, fiind recunoscută pentru agilitatea cu care capturează rozătoare.
Disputa dintre cele două feline s-a sfârșit cu victoria Freyei, care l-a determinat pe Larry să bată în retragere și să se retragă supus la fereastra reședinței sale de la numărul 10.
Sursa foto: Mediafax foto/AFP