Prima pagină » Magazin » Batman și Superman vor apărea pentru prima dată împreună într-un film

Batman și Superman vor apărea pentru prima dată împreună într-un film

Batman și Superman vor apărea pentru prima dată împreună într-un film
Celebrele personaje Batman și Superman vor apărea pentru prima dată împreună într-un film, a anunțat Zack Snyder, regizorul filmului "Man of Steel: Eroul", cea mai recentă peliculă în care joacă eroul Superman

Celebrele personaje Batman și Superman vor apărea pentru prima dată împreună într-un film, a anunțat Zack Snyder, regizorul filmului „Man of Steel: Eroul”, cea mai recentă peliculă în care joacă eroul Superman, informează bbc.co.uk.

Batman și Superman vor face echipă într-un nou film, spre încântarea numeroșilor fani ai celebrelor personaje.

Anunțul surpriză a fost făcut la convenția Comic-Con de la San Diego, California, de către Zack Snyder, regizorul filmului „Man of Steel: Erou/ Man of Steel”, noua peliculă din franciza „Superman”, în care personajul principal este interpretat de actorul britanic Henry Cavill.

Potrivit lui Zack Snyder, în prezent se lucrează la scenariul acestui film care îi va aduce în fața publicului pe Batman și Superman.

Este de așteptat ca producția filmului să înceapă anul viitor, iar pelicula cu Batman și Superman ar putea ajunge în cinematografe în vara lui 2015.

Studiourile Warner Bros au confirmat că cele două personaje vor face echipă pentru prima dată.

Actorul britanic Henry Cavill – care joacă rolul principal în „Man of Steel: Eroul” – îl va interpreta din nou pe Superman în această nouă peliculă. Însă până în acest moment nu a fost stabilit cine va fi Batman în noul film.

„Cavalerul negru: Legenda renaște/ The Dark Knight Rises”, cel mai recent lungmetraj din franciza „Batman”, a depășit în septembrie 2012 pragul de 1 miliard de dolari din încasări pe plan mondial, devenind cel de-al 13-lea film din istorie care reușește această performanță, după cum a relatat la momentul respectiv hollywoodreporter.com. Precedentul film din seria „Batman”, intitulat „Cavalerul negru/ The Dark Knight”, a obținut încasări de 1,003 miliarde de dolari în 2008.

Produs de studiourile Warner Bros., cu un buget de 250 de milioane de dolari, „Cavalerul negru: Legenda renaște” este cel de-al treilea film din seria „Batman” care a fost regizat de Christopher Nolan și l-a avut în rolul principal pe actorul galez Christian Bale.

Pe de altă parte, filmul „Man of Steel: Eroul” este produs de Charles Roven, Christopher Nolan, Emma Thomas și Deborah Snyder. Scenariul este semnat de David S. Goyer, după o poveste de Goyer și Nolan, bazată pe celebrele benzi desenate cu personajul Superman, create de Jerry Siegel și Joe Shuster și publicate de DC Entertainment. Thoman Tull, Lloyd Phillips și Jon Peters sunt producători executivi.

„Man of Steel: Eroul” a avut premiera mondială la nivel internațional în luna iunie și a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Regizat de Zach Snyder și avându-i pe afiș pe Amy Adams – în rolul jurnalistei Lois Lane, Kevin Coster și Diane Lane – în rolurile părinților adoptivi ai lui Supermen, acest lungmetraj a obținut încasări de 113 milioane de dolari în weekendul de debut, în cinematografele din Statele Unite și Canada.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?