Bebelușul regal se va naște sub semnul zodiacal al leului

Publicat: 22 07. 2013, 20:12
Actualizat: 29 07. 2014, 18:17

Bebelușul regal, primul copil al prințului William și al soției sale, Catherine, se va naște sub semnul zodiacal al leului, potrivit contului oficial de Facebook al clubului fanilor prințului William.

Primul copil al cuplului princiar, care va ocupa locul al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, se va naște sub semnul zodiacal al leului, având în vedere că acesta nu s-a născut până la ora 17.00 (ora 19.00 a României – n.r.). Dacă s-ar fi născut până la această oră, el ar fi stat sub semnul zodiacal al racului.

„În cazul în care copilul se naște înainte de 16.54, acesta va fi rac – ca tatăl său, William. Luna va fi în capricorn – care este semnul ducesei de Cambridge. (…) Un leu este născut să fie rege și iubește să fie în centrul atenției. Astfel, zodia bebelușului regal poate fi un important indicator al personalității sale”, a declarat astrologul Deike Begg pentru publicația britanică Daily Mail.

De asemenea, potrivit sursei citate, ducesa de Cambridge se află în travaliu de cel puțin 11 ore.

Catherine, soția prințului William, însărcinată cu primul copil al cuplului, a fost internată luni dimineață la maternitatea St. Mary din Londra, a anunțat Palatul Kensington.

„Alteța sa regală, ducesa de Cambridge, a fost internată în această dimineață la spitalul St. Mary din Londra” în jurul orei 06.00 (05.00 GMT), „imediat ce a prezentat primele semne de începere a travaliului”, a anunțat într-un scurt comunicat de presă secretariatul de presă al cuplului princiar de la Palatul Kensington.

„Ducesa a sosit cu automobilul de la Palatul Kensington (reședința londoneză a cuplului, n.r.) până la aripa Lindo a spitalului St.Mary”, din apropiere, „în compania ducelui de Cambridge”, soțul ei, a adăugat palatul. „Travaliul continuă în mod normal”, precizează același comunicat.

Nașterea ar putea fi rapidă sau ar putea să se producă peste 48 de ore, afirmă presa britanică, fără să uite însă să precizeze că luni va fi Lună plină, un fenomen despre care se spune că ar favoriza nașterile.

Cuplul princiar britanic nu știe dacă va avea o fetiță sau un băiat, spune Palatul Kensington. Însă, indiferent de sexul bebelușului, acesta va putea să domnească, în virtutea unei modificări recente a regulilor de succesiune, care va trebui să fie însă aprobată de țările din Commonwealth.

Casele de pariuri mizează pe nașterea unei fetițe, iar prenumele cu cele mai mari șanse pare să fie Alexandra.

Câteva mii de persoane s-au adunat luni în fața Palatului Buckingham și a spitalului londonez St. Marry, în așteptarea anunțului oficial care va confirma nașterea bebelușului regal, primul copil al prințului William și al soției sale, Catherine.

Pe 3 decembrie 2012, la peste un an și jumătate de la nunta lor somptuoasă, prințul William și soția sa, Catherine, au anunțat că vor avea primul lor copil, viitorul moștenitor al tronului Marii Britanii, iar această veste era așteptată cu înfrigurare și speranță, de multe luni, de întregul regat.

William, fiul prințului Charles și al prințesei Diana, s-a căsătorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, la Londra, în cadrul unei ceremonii somptuoase, care a fost urmărită de aproximativ 2 miliarde de telespectatori.

Diana Parvulescu, diana.parvulescu@mediafax.ro