Prima pagină » Magazin » Beneficiile pentru sănătate ale rodiei și ananasului

Beneficiile pentru sănătate ale rodiei și ananasului

Rodia și ananasul conțin multe vitamine, dar și mulți antioxidanți. Nutriționiștii Luminița Florea și Anda Avramescu spun pentru Gândul de ce e necesar să le includem în dieta noastră de viață.

1. Rodiul sau rodierul (Punica granatum) este un arbore mic, al cărui fruct este cunoscut sub denumirea de rodie. Se cultivă pe scară largă în Iran, India, zonele uscate din Sud-Estul Asiei, Malaezia, Africa,  Arizona și California. Rodia poate fi o sursă importantă de vitamina B și C (100 ml de suc de rodie conține până la 16 % din necesarul zilnic de vitamina C a adultului)”, spune nutriționistul Luminița Florea pentru Gândul.

2. Aport de  polifenoli antioxidanți – cei mai abundenți polifenoli din sucul de rodie sunt taninii hidrolizabili, prezentați în cercetările publicate în perioada 1990-2007, care au capacitatea de a epura radicalii liberi în studiile de laborator, dar ale căror efecte nu au fost dovedite la oameni;

3. După ample cercetări, s-a dovedit că sucul de rodie este eficient în arteroscleroză și boală cardiovasculară;

4. Rodia intervine în reducerea tensiunii arteriale sistolice prin înhibarea enzimei serice. Au fost aprobate testări clinice în Statele Unite ale Americii, Israel și Norvegia pentru a verifica efectele consumului de suc de rodie asupra parametrilor din cancerul de prostată, în diabet sau în limfom;

5.  Efecte antivirale dovedite;

6.  Efecte antibacteriene împotriva plăcii dentare;  

„Ananasul este un fruct exotic care nu conține foarte mulți nutrienți, dar este bogat în fibre, conține o enzimă-bromelaină (cu efecte benefice digestive) și o mare cantitate de apă: 86%. Fibrele conferă sațietate și ajută în dietele de slăbire, iar bromelaina combate senzația de balonare, produce liza proteinelor, nu însă și distrugerea grăsimilor. O cană cu bucăți de ananas crud are 80 calorii și 2 g fibre, spre deosebire de o cană de suc de ananas care va avea cu 40 % mai multe calorii și 0 g fibre. Întotdeauna preferați fructul crud în locul sucurilor de fructe. Ananasul deshidratat va avea cele mai multe calorii: 245 calorii/100 g și va fi mult mai dulce: 64g carbohidrați/100 g”, precizează medicul Anda Avramescu pentru Gândul.