Prima pagină » Magazin » Bild propune pentru conținuturile sale online abonamente pornind de la 4,99 euro pe lună

Bild propune pentru conținuturile sale online abonamente pornind de la 4,99 euro pe lună

Bild propune pentru conținuturile sale online abonamente pornind de la 4,99 euro pe lună
Bild, cel mai citit cotidian din Europa, introduce plata parțială pentru conținuturile sale online din 11 iunie, abonamentele pornind de la 4,99 euro pe lună, precum și un sistem de coduri de acces pentru cumpărătorii versiunii tipărite, a anunțat grupul Axel Springer, care deține publicația.

Site-ul bild.de, până în prezent gratuit, a fost vizitat în martie de 12,3 milioane de persoane.

Din 11 iunie va introduce trei formule de abonament lunar – de 4,99 euro, 9,99 euro și 14,99 euro – pentru acces, pe internet, tabletă sau telefoane mobile, la anumite articole, fotografii, exclusivități, interviuri etc. – o specialitate a publicației. Cel mai scump abonament lunar va permite accesul la versiunea digitală completă și cupoane pentru achiziționarea versiunii tipărite.

Abonamentele pot fi modificate lunar și rezilia cu șapte zile înainte de încheierea termenului.

Partea de site care oferă „informațiile pure” va rămâne gratuită, potrivit reprezentanților Axel Springer.

Acest tip de formulă cu plata parțială a fost adoptată de un număr din ce în ce mai mare de publicații din Germania, care se tem că pierd din ce în ce mai mulți cititori pntru varianta tipărită.

Această strategie se înscrie în planurile grupului Axel Springer, care deține și cotidianul Die Welt și numeroase reviste, de a atrage venituri mai mari din activitățile online.

Autor