Prima pagină » Magazin » BLACK FRIDAY 2012. Magazinele și site-urile au fost luate cu asalt anul trecut de Black Friday în Statele Unite. VIDEO

BLACK FRIDAY 2012. Magazinele și site-urile au fost luate cu asalt anul trecut de Black Friday în Statele Unite. VIDEO

BLACK FRIDAY 2012, ROMANIA, SUA, BATAI, COZI, MAGAZINE, REDUCERI

Sute de milioane de americani se pregătesc zilele acestea de BLACK FRIDAY 2012, marea sărbătoare a consumismului exportată de Statele Unite și în alte părți ale lumii, inclusiv în România.

Anul trecut, aproximativ 226 milioane de persoane au luat cu asalt magazinele și site-urile, pentru a beneficia de promoțiile de BLACK FRIDAY. Ei au cheltuit, potrivit datelor National Retail Federation, peste 52 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o medie de aproape 400 de dolari de persoană.

Inițial o singură zi, vinerea de după Ziua Recunoștinței, BLACK FRIDAY a devenit, în ultimii ani, weekend-ul BLACK FRIDAY, în care se dă startul sezonului cumpărăturilor pentru Sărbători.

În unele state americane, BLACK FRIDAY este sărbătoare legală. Angajații fie primesc o zi liberă, fie își iau o zi de concediu.

Deși, în mod normal, magazinele se deschideau oricum mai repede în această zi (de la 4 dimineața), anul trecut, retailerii au dat startul BLACK FRIDAY încă de la miezul nopții.

Cei mai devotați cumpărători obișnuiesc să doarmă în fața magazinelor, pentru a fi siguri că prind marile reduceri și, nu de multe ori, BLACK FRIDAY s-a lăsat și cu violențe, oamenii călcându-se în picioare ori luându-se la bătaie pentru produsele dorite.

Iată o colecție de clipuri din edițiile anterioare ale BLACK FRIDAY în Statele Unite:

Autor