Boala care nu doare, dar duce la orbire. 50% dintre persoanele afectate nu sunt diagnosticate

Glaucomul poate duce la orbire, dar, dacă este depistat din timp, poate fi oprit. Această afecțiune nu produce durere, bolnavii nu au simptome, cu excepția îngustării câmpului vizual, așa că de multe ori diagnosticarea se face târziu.. De aceea, recomandarea cea mai importantă pe care o fac medicii este controlul oftalmologic periodic, preventiv: înainte de 40 – o dată la 4 ani; între 40 și 54 de ani – o dată la 3 ani; între 55 și 64 de ani – o dată la 2 ani; peste 65 ani – anual sau chiar o dată la 6 luni.

„Vederea pierdută din cauza glaucomului nu poate fi recuperată. Boala este ireversibilă, nu poate fi vindecată, dar poate fi ținută sub control. De aceea, este esențial ca oamenii să meargă regulat la consultații, astfel încât medicul să poată prescrie tratamentul potrivit pentru stadiul în care se află boala în acel moment. Este foarte important, de asemenea, ca pacienții diagnosticați să revină la medic, pentru urmărirea bolii”, spune conferențiar doctor Vasile Potop.

Glaucomul reprezintă un grup de afecțiuni oftalmologice care, în majoritatea cazurilor, determină creșterea presiunii în interiorul ochiului. Acest proces duce în timp la afectarea nervului optic, deoarece presiunea intraoculară (PIO) crescută duce în timp la afectarea, pană la deteriorarea totală, a fibrelor nervului optic. Primele simptome apar abia după pierderea a 40% din fibre.

La debut, nu există niciun simptom. Vederea este normală, iar durerea este absentă. Atunci când afecțiunea avansează, vederea laterală începe să se deterioreze. Obiectele aflate în față pot fi clare, dar cele aflate la periferia câmpului vizual nu vor mai fi văzute. Dacă glaucomul este lăsat netratat sau nesupravegheat, câmpul vizual se îngustează , iar obiectele aflate în față nu vor mai putea fi văzute.

Există o serie de activități a căror dificultate în executare vă pot trage un semnal de alarmă.

1. Evitarea diverselor obstacole.

2. Să găsiți un obiect scăpat pe jos.

3. Cititul ziarului.

4. Urcatul scărilor.

5. Traversatul străzii.

6. Plimbatul după lăsarea întunericului sau pe teren denivelat.

7. Adaptarea vederii la lumină puternică sau slabă.

8. Recunoașterea feței unei persoane.

În plus, orice persoană care riscă să să dobândească această boală ar trebui să se testeze macar o dată la doi ani, mai ales după vârsta de 35 de ani.

Factorii de risc cei mai importanți sunt diabetul și istoric de glaucom în familie,presiunea intraoculară crescută (dar nici ea nu doare),  vârsta și miopia severă. Boala poarte apărea și la cei care urmează un tratament cronic (prelungit) cu steroizi (sau cortizon)sau la persoanele care au suferit un traumatism ocular

În plus, ateroscleroza reprezintă un factor de risc pentru creșterea PIO. (presiunea intraoculară). De exemplu, fumătorii sau persoanele cu dislipidemii au o PIO mai mare decât persoanele sănătoase.