Prima pagină » Magazin » Boala care nu doare, dar te ucide în mai puțin de un an. „E dramatic să vezi oameni care până ieri erau sănătoși, iar peste câteva luni nu mai sunt”

Boala care nu doare, dar te ucide în mai puțin de un an. „E dramatic să vezi oameni care până ieri erau sănătoși, iar peste câteva luni nu mai sunt”

Boala care nu doare, dar te ucide în mai puțin de un an. „E dramatic să vezi oameni care până ieri erau sănătoși, iar peste câteva luni nu mai sunt
Melanomul, cea mai agresivă formă de cancer, își are originea în celulele producătoare de pigment denumite melanocite. Sub acțiunea razelor ultraviolete, celulele acestea devin anormale, cresc necontrolat și invadează în mod agresiv țesuturile din jur. Dintre cancerele de piele, melanomul este cel mai agresiv: 75% dintre persoanele diagnosticate cu melanom metastatic (în stadiu avansat) își pierd viața în primul an. Conform Skin Cancer Foundation, în 2015 a fost estimat un număr de 9.940 de persoane decedate. ca urmare a diagnosticării cu această formă de cancer. În România, aproape o treime dintre cei care au fost depistați cu această formă de cancer mor anual. De altfel, țara noastră înregistrează o creștere în ultimii 25 de ani - de la 1,2 la 4,5/100.000 de persoane diagnosticate cu melanomă. "În ultimele decenii, frecvența melanomului a crescut de peste 15 ori, afectând din ce în ce mai mulți tineri. Dacă până acum câțiva ani nici nu ne uitam la alunițele tinerilor, acum le studiem cu atenție, chiar și alunițele copiilor de 10-11 ani. Incidența melanomului este în creștere, în ultimii ani, din cauza expunerii repetate la soare, fără protecție solară, a schimbărilor climatice (subțierea stratului de ozon) și obiceiului bronzării artificiale, la solar. Din fericire, melanomul poate fi vindecat, dacă este depistat și tratat în stadiile incipiente, când este localizat doar în stratul superficial al pielii. În stadiile avansate, melanomul se poate răspândi sau metastaza pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică (prin limfă)", spune pentru Gândul medicul dermatolog Lucian Russu de la clinica Bioderma.

Gândul: Câți români suferă astăzi de această boală? De ce credeți că numărul cazurilor a crescut în ultimii ani?

Dr. Lucian Russu: Numărul exact al cazurilor nu se cunoaște, întrucât nu avem un registru național pentru cancerul de piele. Ultimele date furnizate de Globocan 2012 indică o incidență a melanomului de 4,5 cazuri la 100.000 de locuitori. În recenta campanie realizată de Unitatea Mobilă de Dermatoscopie în Parcul Tineretului am identificat, în doar șapte zile, 22 de suspiciuni de melanom, 48 de cazuri de alte cancere de piele și 300 de displazii, adică alunițe cu risc de transformare în leziuni maligne. Fără un program de screening, numărul cazurilor continuă să crească fulminant. Acest lucru ne face să credem că există, în jurul nostru, mai multe cazuri de cancer de piele decât ne-am putea imagina! Înmulțirea cazurilor de cancer de piele are legătură cu stilul de viață, cu expunerea prelungită la soare fără o protecție solară corespunzătoare, dar și cu creșterea acurateței metodelor de diagnosticare, care ne ajută să depistăm mai multe cazuri de cancer de piele ca niciodată.

Care a fost cel mai grav caz pe care l-ați întâlnit?

Toate cazurile de melanom sunt grave și dramatice, întrucât depistate tardiv, rata de supraviețuire este foarte mică. Melanomul este un cancer care nu doare, nu provoacă stări de rău decât atunci când este avansat, de aceea șansele la viață sunt mici. Este dramatic să vezi oameni care până ieri erau sănătoși, pe picioarele lor, iar peste câteva luni nu mai sunt. Este vorba, în general, de oameni tineri, între 35 și 55 de ani, oameni activi, cu familii.

Care sunt semnele prevestitoare?

Primele semne care prevestesc melanomul sunt acele modificări ale alunițelor- care țin de culoare, formă, mărime –  sau apariția unor leziuni noi. Multe dintre cazurile de melanom se dezvoltă pe nevi nou apăruți. Așa că dacă observați alunițe noi sau modificări ale celor preexistente, mergeți de urgență la medicul dermatolog pentru a face o dermatoscopie. De asemenea, dacă aveți o aluniță ruptă, sângerândă, consultați de urgență medicul dermatolog.

Care sunt alunițele care pot pune probleme? Dacă își schimbă culoarea, se duc mai mult către negru, sunt suspecte?

Regula ABCDE ese cel mai bun ghid în auto-examinare

A = asimetrie

B = bordură

C = coloristică eterogenă

D = dimensiuni > 6mm

E = evoluție

Există persoane care au un risc crescut de a dezvolta această boală?

Oricine poate dezvolta un melanom cutanat, dar riscul este mai mare în funcție de factorii genetici, de mediu și de stilul de viață:

1. Piele sensibilă la soare: la persoanele cu pielea, ochii și părul deschise la culoare;

2. Factori genetici: prezența a numeroase alunițe, antecendente personale sau în familie de tumori cutanate;

3.. Arsuri solare grave și repetate, în special înaintea vârstei de 15 ani;

4. Obiceiul bronzării artificiale, la solar.

Stresul și stilul de viață modern pot juca un rol în izbucnirea acestei boli?

Imunitatea joacă un rol important, pentru că majoritatea cancerelor „lovesc” pe un fond imun slăbit. În ceea ce privește stilul de viață, sigur, moda bronzării artificiale la solar și expunerea excesivă la soare, fără o protecție solară, sunt principalii factori determinați ai cancerului de piele.

Cum poate fi depistat?

Cea mai bună metodă de tratament a melanomului este screeningul. Din fericire, dacă este surprins în stadii incipiente, melanomul poate fi curabil în proporție de 100%, un rol important în prevenție avându-l dermatoscopia – o investigație non-invazivă, nedureroasă, care durează nu mai mult de câteva secunde. Dermatoscopia este singura metodă prin care pot fi depistate la timp modificările îngrijorătoare ale alunițelor și poate înclina balanța diagnosticului de malignitate sau benignitate. Investigația permite examinarea alunițelor cu o mărire a imaginii acestora de 70 de ori – până la 120 de ori, observându-se microscopic dispoziția pigmentului și a vaselor de sange și permițând astfel diagnosticarea precoce a melanomului și a leziunilor precanceroase cutanate.

Cum evoluează ? Cei care sunt diagnosticați cu melanom ce șanse de vindecare au?

Boala are o evoluție fulminantă. Există șanse de supraviețuire de 100%, doar dacă este depistată în stadiu incipient. După consult și dermatoscopie, specialistul va decide care este cea mai corectă modalitate de tratament pentru fiecare pacient: cura chirurgicală a formațiunii, însoțită de examenul histopatologic (biopsia) sau conservarea și supravegherea acesteia. Descoperit din timp, melanomul se vindecă și nu lasă sechele.

Dacă reușește să învingă această boală, pacientul trebuie să țină cont de anumite restricții?

Pacienții în cazul cărora se reușește controlul bolii pot duce o viață normală. Desigur, monitorizările continue ale stării de sănătate sunt de la sine înțelese, la fel și precauția în ceea ce privește expunerea la soare.

Care ar fi regulile pe care trebuie să le respectăm dacă nu vrem să fim diagnosticați cu această afecțiune?

Regulile pe care ar trebui să le respectăm în sensul prevenției sunt mai puțin de zece: expunere la soare cu protecție solară, aplicată fără parcimonie, în intervalele în care ultravioletele sunt mai puțin nocive: până în ora 10:00 și după 16:00, purtarea acesorilor care ne protejează de soare (pălării, ochelari), evitarea solarului, auto-examinarea periodică a alunițelor, controalele dermatologice anuale, însoțite de dermatoscopii, în cazul leziunilor suspecte.

Ne ajută cremele de protecție solară?

Fără îndoială. În sezonul cald, atunci cand soarele „arde” cu putere, este recomandată utilizarea cremelor de protecție, cu factor de cel puțin 30, și reaplicarea acestora o dată la două ore.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate