Cântece celebre din repertoriul românesc: Șaraiman, În stație la Lizeanu (Domnișoară, domnișoară), Mona (Aoleu, se mărită Mona mea), Hopai diri da, Cine-a pus cârciuma-n drum și multe altele, vor fi interpretate în maniera bine-cunoscută a trupei Damian Drăghici & Brothers, unind instrumentele tradiționale lăutarești, elemente de rock și ritmuri de muzică electronică, dubstep, reggae și blues.
Printre invitații speciali care vor urca pe scena Teatrului Național sunt Sore, Feli, Azur Nelu Vlad, Florin Chilian, dar și alți invitați surpriză.
„Damian & Brothers a fost și este proiectul meu de suflet, întoarcerea mea la rădăcini! Veniturile realizate din acest concert vor fi donate, ca de fiecare dată, proiectului caritabil „Din suflet pentru suflete” desfășurat de Fundația Bright Light în fiecare an. Așa că vă așteptăm pe 27 noiembrie, la BOHO FEST, să simțiți spiritul boem, să ascultați muzică bună și să dansăm împreună cu trupa Damian & Brothers”, a declarat Damian Drăghici.
Biletele pentru concertul BOHO FEST al trupei Damian Drăghici & Brothers de la Teatrul Național Bucuresti, din data de luni, 27 noiembrie 2017, sunt disponibile în rețeaua Eventim, la următoarele categorii: categoria I: 190 lei | categoria II: 140 lei | categoria III: 90 lei.