Bonnie Tyler, Dr. Alban, Smokie, No Mercy, în concert la Cluj
Potrivit unui comunicat al organizatorilor concertului transmis, miercuri, generația celor de 25-45 de ani va avea ocazia să își reamintească de vremea primelor discoteci, a casetofoanelor cu luminițe și a petrecerilor cu colegii de școală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„A opta ediție a Transylvania Music Event aduce la Cluj-Napoca artiștii care au definit muzica anilor ”80 și ”90. Pe 16 și 17 iunie generația celor de 25-45 de ani va avea ocazia să își reamintească de vremea primelor discoteci, a casetofoanelor cu luminițe și a petrecerilor cu colegii de școală. Atmosfera celor mai marcanți ani din istoria recentă a României va fi recreată în detaliu prin decoruri speciale la >. Scena le va aparține artiștilor pe a căror muzică se dansează și astăzi la toate petrecerile retro din România: Bonnie Tyler, Smokie, E-Type, Mr. President, Dr. Alban, și No Mercy. Alături de Bonnie Tyler și Smokie va urca pe scenă și trupa clujeană Semnal M”, se arată în comunicat.
Evenimentul se va desfășura în Sala Polivalentă și va fi împărțit pe două seri, prima seară fiind dedicată muzicii rock, iar a doua seară muzicii dance și nu numai.
La ediția din 2015, Transylvania Music Events i-a adus la Cluj-Napoca pe Lou Bega, Captain Jack, Down Low.
Biletele la concert se vor pune în vânzare începând de vineri, 8 aprilie.