Bono nu cântă în struna Apple
Bono, solistrul trupei U2, i-a criticat pe cei de la Apple pentru faptul că nu vorbesc destul de mult despre suma incredibilă pe care au reușit să o strângă și pe care vor să o doneze pentru proiecte de cercetare care să aducă soluții de luptă împotriva SIDA, scrie Huffington Post.
„Apple este enervant de tăcut în legătură cu faptul că a reușit să strângă 75 de milioane de dolari”, a declarat cântărețul la Festivalul Internațional de Creativitate organizat la Cannes, în Franța.
Bono a ținut, totodată, să menționeze că deși Apple este una dintre companiile care luptă masiv împotriva SIDA, fostul CEO Steve Jobs a refuzat ca logoul campaniei sale care are un scop similar să fie afișat în magazinele gigantului din domeniul tehnologiei. „Așa e felul Apple. Sunt ca un cult religios”, a spus solistul U2.
El a profitat, de asemenea, de moment pentru a-i atrage și pe alții în campania sa de strângere de fonduri numită RED. Până acum el a reușit să stângă 250 de milioane de dolari pentru a preveni și trata HIV sau SIDA, tuberculoza și malaria în regiuni defavorizate ale lunii.
Unul dintre principalele obiective ale campaniei susținute de Bono este acela de a eradica transmiterea virusului HIV de la mamă la copil până în anul 2015.