BOOKFEST 2014. Lansări de carte Mircea Cărtărescu și Andreea Esca, la Salonul Internațional de Carte de la București
Salonul Internațional de Carte BOOKFEST 2014 ajunge anul acesta la cea de-a IX-a ediție. Aproximativ 200 de edituri și-au confirmat prezența la evenimentul ce va avea loc în perioada 28 mai – 1 iunie, la complexul expozițional Romexpo, din Capitală. Timp de cinci zile, iubitorii de carte vor avea ocazia să aleagă volume dintre cele un milion prezentate la standurile amplasate în pavilioanele C1, C2, C4 și C5. De asemenea, aproape 300 de evenimente, printre care lansări de carte, dezbateri, concerte și ateliere, vor avea loc în această perioadă.
Printre volumele ce își vor face debutul la BOOKFEST 2014 se numără și „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări” (duminică, 1 iunie, ora 12:00, Ed. Humanitas și „Dosarele secrete ale agentului Anton: Petru Comarnescu în arhivele Securității” (sâmbătă, 31 iunie, ora 16.00, Ed. Humanitas), ambele semnate de Lucian Boia.
De asemenea, Neagu Djuvara va lansa la BOOKFEST 2014 o ediție ilustrată a cărții „Civilizații și tipare istorice” (sâmbătă, 31 mai, ora 12:30, ed. Humanitas), iar Vladimir Tismăneanu va fi prezent cu o reeditare a volmului „Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc” (sâmbătă, 31 mai, ora 12:00, ed. Humanitas).
Tot în cadrul Salonului Internațional de Carte BOOKFEST 2014, Mircea Cărtărescu va lansa o ediție de colecție „Orbitor” (sâmbătă, 31 mai, ora 14:30, Ed. Humanitas).
FOTO: Mediafax (Victor Ciupuliga)
Pasionații de teatru vor putea răsfoi noul volum al lui George Banu – „Monologurile neîmplinirii”, ce va fi lansat la standul Editurii Polirom joi, 29 mai, începând cu ora 17:30.
La standul Editurii Nemira de la BOOKFEST 2014 va avea loc sâmbătă, de la ora 12.30, lansarea antologiei „111 cele mai frumoase poezii”, de Emil Brumaru. În același timp, însă la standul Editurii ALL, va fi prezentat volumul „Lista lui Alex. Ștefănescu”. Aceasta nu va fi însă singura lansare de carte a lui Alex. Ștefănescu: sâmbătă, începând cu ora 18:30, acesta își va lansa volumul „Texte care n-au folosit la nimic”, iar duminică, de la 12:30, la același stand, cartea „Un scriitor, doi scriitori”.
Andreea Esca, prezentatoarea Știrilor ProTV își va lansa și ea o carte în cadrul BOOKFEST 2014: „Ce-am făcut când am tăcut”. Evenimentul este programat pentru sâmbătă, 31 mai, de la ora 16:30, la standul Editurii Humanitas.
Cu ocazia BOOKFEST 2014 va avea loc și festivitatea de premiere pentru concursul de poezie „Cel mai frumos poem dedicat limbii române”. Evenimentul va fi găzduit joi, 29 mai, de la ora 18:00, de standul Editurii Litera, unde prezenți vor fi și Dan C. Mihăilescu, Elisabeta Lasconi, Daniel Cristea Enache și Ciprian Măceșaru.
Un eveniment editorial mult așteptat va fi lansarea volumul autobiografic „Eu sunt Malala”, semnat de Malala Yousafzai. Sâmbătă, 31 mai, de la ora 17:00, la standul Editurii Polirom va fi prezentată cartea, în prezența Aurorei Liiceanu, Danielei-Zeca Buzura și a lui Carmen Gavrilă.
BOOKFEST 2014: Polonia, invitatul de onoare
Invitatul de onoare al ediției BOOKFEST 2014 din acest an va fi Polonia. Sub sloganul „Quo vadis Polonia? Spre următorul Nobel”, Institutul Polonez invită publicul la o serie de evenimente menite să promoveze literatura polonă și să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar și clasici polonezi.
Standul Poloniei la BOOKFEST 2014 va fi deschis oficial de Ministrul polonez al Culturii și Patrimoniul Național, Bogdan Zdrojewski care, cu această ocazie va face prima sa vizită în România de la începerea mandatului său, în urmă cu șapte ani.
De asemenea, va sosi la București și Danuta WaÅ‚Ä™sa, soția fostului lider al Solidarității și președinte al Poloniei Lech WaÅ‚Ä™sa, care își va lansa volumul autobiografic „Visuri și taine”.
FOTO: AFP//Mediafax (Janek Skarzynski)
Scriitoarea MaÅ‚gorzata Rejmer, autoarea reportajului „București. Praf și sânge”, va promova la BOOKFEST 2014 ediția în limba română a acestei cărți, iar PaweÅ‚ Huelle, unul dintre cei mai importanți prozatori contemporani din Polonia, va fi prezent la București pentru lansarea celui de-al doilea volum în limba română – după „Mercedes Benz” – culegerea de povestiri „Eram singur și fericit”.
Invitați la Salonul Internațional de Carte BOOKFEST 2014 sunt și Janusz Leon WiÅ›niewski – al cărui roman „Singurătate pe net”, tradus deja în numeroase limbi și ecranizat în Polonia, a fost recent publicat în România; Dorota MasÅ‚owska – care își va lansa ediția română a cărții „Albă ca Zăpada și roșu bolșevic”; Irena KoźmiÅ„ska – activistă socială și inițiatoarea campaniei „Întreaga Polonie le citește copiilor” și editorul polonez Piotr Marciszuk, președintele Federației Europene a Editorilor.
În plus, pe durata desfășurării BOOKFEST 2014, în sala multimedia a Salonului de Carte vor fi proiectate filme documentare despre laureații polonezi ai premiului Nobel pentru literatură: Henryk Sienkiewicz (1905), WÅ‚adysÅ‚aw Reymont (1924), CzesÅ‚aw MiÅ‚osz (1980) și WisÅ‚awa Szymborska (1996).
BOOKFEST 2014 Junior: evenimente speciale pentru copii
O premieră pentru Salonul Internațional de Carte din Capitală va fi desfășurarea în cadrul său a „BOOKFEST 2014 Junior”, organizat de Editurile Humanitas Multimedia, Humanitas, Humanitas Fiction, Arthur, Corint Junior, Curtea Veche, Rao, Vellant și Curtea Veche Publishing. Astfel, copiii și adolescenții vor putea participa la lansări de carte dedicate categoriei lor de vârstă, la întâlniri cu diverși autori, la ateliere de desenat și de teatru.
Spre exemplu, vineri, 30 mai, la ora 11::00, Editura ALL va lansa colecția „Pixi”, alături de spiridușul Pixi, la standul propriu.
A doua zi, de la aceeași oră, însă în standul Editurii Litera, va avea loc un moment artistic pentru copii: o întâlnire cu fanii serialului „Violetta”, de pe Disney Channel. Pe 1 iunie, începând cu 15.00, Editura Litera îi așteaptă pe cei mici la BOOKFEST 2014 pentru o sesiune de fotografii alături de celebrul personaj Mikey Mouse.
FOTO: Mediafax (Thomas Dan)
Accesul la Salonul Internațional de Carte BOOKFEST 2014, precum și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit. Programul de vizitare va fi următorul: miercuri și joi, orele 10:00 – 20:00; vineri și sâmbătă, orele 10:00 – 21:00; duminică, orele 10:00 – 20:00.
Salonul Internațional de Carte BOOKFEST 2014 2014 este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Institutului Polonez din București.
BOOKFEST 2014 este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. La ediția precedentă, circa 95.000 de vizitatori au trecut pragul Salonului Internațional de Carte BOOKFEST 2014 (29 mai – 2 iunie 2013), luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecții cinematografice și evenimente interactive). Invitat de onoare a fost literatura germană, prin participarea Austriei, Elveției și Germaniei în proiectul „Trei țări, aceeași limbă”.
BOOKFEST 2014. Programul complet al evenimentelor este disponibil aici.