Brad Pitt și-a dat „ARAMA” pe față? Secretul starului a fost dezvăluit de un celebru regizor

Publicat: 08 02. 2024, 09:10

Regizorul Ed Zwick nu s-a abținut și a dezvăluit detalii despre colaborarea sa cu Brad Pitt, numindu-l pe star „volatil” și „dificil”.

Începând cu 2016, anul divorțului de Angelina Jolie, imaginea lui Brad Pitt s-a schimbat semnificativ. Angelina a vorbit despre suferințele îndurate alături de Brad și totul a degenerat într-o luptă juridică.

Cele mai multe reproșuri vizează comportamentul haotic al actorului, dar – spre mirarea unora – Brad s-ar fi enervat și din cauza unor probleme financiare.

Citește și: Diferența uriașă de vârstă dintre BRAD PITT și iubita lui. Cine este Ines de Ramon și din ce face bani

Brad Pitt, criticat pentru comportamentul de la filmări

Recent, un regizor a vorbit despre comportamentul dificil al lui Brad Pitt la filmări. Se pare că actorul nu se înțelege cu toată lumea pe platouri.

Comportamentul lui Brad a fost una din sursele divorțului, potrivit Angelinei. Recent, însă, un profesionist din industria filmului, regizorul Ed Zwick, a vorbit în termeni nu prea blânzi despre Pitt.

Regizorul filmului „Legendele Toamnei” a dedicat o mare parte din cartea sa, „Hits, Flops, and Other Illusions”, pentru a vorbi despre celebra producție și nu s-a sfiit să îl numească pe Brad Pitt „volatil” și „dificil” în relația profesională.

După ce ar fi citit fragmente din scenariu care nu i-au convenit, „agentul lui Brad Pitt a sunat la studio și a spus că actorul vrea să renunțe la rol. Producătorul Marshall Herskovitz a fost nevoit să se roage de Pitt să rămână în distribuție. Scandalul nu a mai fost menționat, vreodată, dar Brad a devenit „volatil” la filmări, potrivit lui Ed Zwick.

Lucrurile au escaladat și chiar au fost înregistrate altercații fizice. Regizorul a povestit: „Nu știu cine a urlat primul, cine a înjurat, cine a aruncat cu scaunul. Eu, poate? Dar echipa a dispărut. Nu a fost ultima oară când s-a întâmplat așa ceva. În cele din urmă, echipa s-a obișnuit cu noi și părăsea platoul, când ne certam”.

Citește și: Motivul pentru care Brad PITT apare mâncând în toate filmele în care a jucat. Singura excepție este „Fight Club”

Brad Pitt și Angelina Jolie, „la cuțite”

Angelina Jolie nu a fost surprinsă, probabil, de povestea lui Ed Zwick cu privire la Brad Pitt. Divorțul răsunător din 2016 face și astăzi subiectul unor tabloide. Cei doi mari actori s-au luptat pe lucruri, bani, existând și acuzații de violență. Conflictele juridice sunt departe de a se fi încheiat, iar recent actorul a câștigat un proces cu fosta soție.

Fostul cuplu de aur de la Hollywood deține o podgorie, care a fost cumpărată în timpul căsătoriei. Atunci, Brad Pitt deținea 60% din proprietate, în timp ce Angelina Jolie avea 40%.

După căsătorie, procentul a ajuns la 50-50 și după divorț, Angelina a vândut partea ei. Brad a vrut ca afacerea să fie anulată, spunând că vrea să dețină controlul, iar justiția a confirmat procentul lui de 60%, scrie thethings.com.

Brad Pitt în filmul Fight Club – Foto: Facebook