Brad Pitt și Angelina Jolie vor mai adopta un copil
Actorii Brad Pitt și Angelina Jolie, care au șase copii, trei adoptați și trei biologici, doresc să mai adopte o fetiță din Africa, potrivit Contactmusic.com.
„Angelina și Brad și-au petrecut o mare parte din sărbătorile de iarnă discutând despre ideea lărgirii familiei. Au fost deschiși cu copiii în legătură cu acest lucru și sunt cu toții foarte încântați de perspectiva”, a afirmat o sursă pentru revista Grazia.
Cuplul a avut inițial în vedere adoptarea unui copil din Iordania, însă, din cauza procedurilor dificile, actorii își vor îndrepta atenția asupra orfelinatelor din Etiopia, tara de origine a Zaharei, cea mai mare dintre fiicele starurilor.
„Cei doi și-au dorit întotdeauna că Zahara să aibă o soră cu care să împartă moștenirea africană. În mod ideal, ei și-ar dori o fetiță cu vârsta cuprinsă între doi și trei ani”, a precizat aceeași sursă.