Decizia a fost luată de Consiliul Director al BRAT pe 13 mai, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Totodată, BRAT lansează o invitație deschisă tuturor agențiilor de PR și comunicare și celor de creație de a se alătura asociației și de a beneficia de rezultatele pe care asociația le poate pune la dispoziție acestor companii.
Potrivit BRAT, accesul la datele studiului SNA FOCUS, în special la cele destinate identificării intereselor și atitudinilor oamenilor, consumului diverselor categorii de produse și servicii, surselor de informare, le oferă agențiilor de PR și creație informații relevante în luarea unor decizii strategice importante în activitatea lor.
„Interesul manifestat de către GMP PR Romania, prima agenție de PR ce a devenit membru BRAT, față de serviciile asociației a readus în atenția asociației posibilitatea valorificării rezultatelor deținute de BRAT de către o paletă mai largă de potențiali beneficiari”, se spune în comunicat.
Directorul general al BRAT, Arina Ureche, a felicitat agenția GMP PR România pentru decizia de a se alătura BRAT și pentru inițiativa sa de a utiliza rezultatele studiilor asociației. „Aderarea agențiilor de PR la valorile și acțiunile BRAT constituie un beneficiu important atât pentru asociație, dată fiind diversificarea categoriilor de exponenți din industria de media și publicitate pe care aceasta o reprezintă, cât și pentru respectivele agenții de PR și creație, care în acest fel vor avea acces la informații valoroase pentru activitatea lor”, mai spune Arina Ureche.
În același timp, potrivit comunicatului, înființarea acestei categorii de membri în cadrul BRAT le oferă agențiilor de PR și creație un spațiu de discuție reglementat, ce poate constitui un context favorabil de cooperare și parteneriat în vederea susținerii unor interese comune specifice, având la bază informațiile și rezultatele furnizate de asociație, prin intermediul studiilor derulate.
Biroul Român de Audit Transmedia este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presa scrisă, online, radio și outdoor). BRAT este recunoscut ca reper al pieței de publicitate pentru presa scrisă și mediul online în ceea ce privește rezultatele de audiență, tirajul publicațiilor și traficul site-urilor.