Bucureștiul, promovat de National Geographic Channel în 10 țări
Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) vrea să încheie un contract privind achiziționarea serviciilor de coproducție a unor programe (un film de 45 de minute și 4 viniete de 30 de secunde) ce urmează a fi difuzate la televiziunea internațională National Geographic Channel, pentru promovarea brandului de turism al României, conform unui anunț din 13 august al ANT.
În vederea atribuirii acestui contract, ANT organizează, joi, procedura de negociere directă, care se va finaliza prin încheierea unui contract de achiziție publică.
Proiectul presupune realizarea, în coproducție, a unui film documentar de 45 de minute și a unor viniete (filme scurte, n.r.) de 30 de secunde, acestea făcând parte din proiectul televiziunii National Geographic Channel, realizat sub conceptul de „Smart Cities”.
După ce vor fi realizate, aceste filme vor fi difuzate pe National Geographic Channel, în perioada februarie – mai 2015, în Germania, Franța, Italia, Marea Britanie, Rusia și România (ca piețe țintă, așa cum au fost ele identificate în urma cercetărilor realizate penru crearea brandului turistic național) și, respectiv, Spania și Polonia, Abu Dhabi (capitala Emiratelor Arabe Unite) și India (ca piețe de oportunitate).
Documentarul va trebui să promoveze Bucureștiul ca destinație „«smart» de city-break” și să conțină cele mai reprezentative patru puncte de atracție ale capitalei României și din imediata sa apropiere, promovând peisajul cultural, trecutul istoric, infrastructura pentru educație, dar și stilul de viață pentru petrecerea timpului liber.
Totodată, filmul documentar și vinietele trebuie să abordeze atât partea mai puțin cunoscută a orașului din punct de vedere al istoriei, al vieții culturale și artistice, al oportunităților educaționale, cât și elemente de interes deja cunoscute de turiști, dar pentru care este nevoie să se mențină eforturile de promovare, după cum precizează ANT.
Valoare estimată a proiectului este 972.500 de euro, din care contribuția estimată a Autorității Naționale pentru Turism este de 750.000 de euro, în timp ce contribuția estimată a National Geographic Channel este de 222.500 de euro, conform documentației făcute publice de ANT.
Propunerea financiară trebuie să se încadreze în limita bugetului alocat pentru această acțiune, sursa de finanțare fiind fonduri externe nerambursabile, menționează ANT.
Contribuția National Geografic Channel la această coproducție va presupune și realizarea a patru machete de presă, în format A4, pentru promovarea Bucureștiului și a produselor turistice cheie ale României, ce vor fi publicate în revista National Geographic Magazine (coperta 4), pe aceleași piețe ca și documentarul și vinietele, în perioada februarie – mai 2015.
Potrivit ANT, în activitatea de promovare turistică, emisiunile televizate cu specific de turism reprezintă un instrument important prin intermediul căruia mesajul de promovare ajunge la potențialii turiști. „Impactul pe care astfel de emisiuni televizate îl are în rândul consumatorilor de produse și servicii turistice este unul eficient, cunoscută fiind influența pe care mass-media vizuală o are în rândul publicului”, își justifică ANT desfășurarea acestui proiect.
De asemenea, conform ANT, conceptul „Smart Cities”, inițiat de National Geographic Channel presupune realizarea câte unui film documentar pentru 18 orașe europene relevante, invitate să participe la această inițiativă de promovare, datorită faptului că sunt considerate a avea cel mai mare potențial de creștere în următorii ani.
Deținută de National Geographic Ventures și FOX Entertainment Group (care este controlată de magnatul Rupert Murdoch), compania National Geographic Channels International (NGCI) sprijină angajamentul Societății National Geographic de a explora, proteja și educa prin cele șase televiziuni ale sale: National Geographic Channel, National Geographic Channel HD, Nat Geo Wild, Nat Geo Wild HD, Nat Geo People și Nat Geo Mundo.
La nivel global, televiziunea National Geographic Channel (inclusiv NGC U.S. care este o companie joint-venture între NGT și Fox Cable Networks Group) este disponibilă în 440 de milioane de case din 171 de țări, în 45 de limbi.