Bucureștiul văzut prin ochii unui prusac din secolul al XIX-lea

La 1861, Kunich scrie că prima impresie pe care „o lasă Moldo-Valahia asupra străinului este tristă”. Pentru prusac, Bucureștiul este parte a Orientului. Cu toate acestea, el remarcă faptul că  „cu cât îi cunoști mai bine pe români, cu atât îți dai mai bine seama de fondul nealterat al caracterului poporului lor”.

Cercetătoarea și germanista Viorica Nișcov consideră că ceea ce scrie Kunich despre București și români poate fi de actualitate. „Pentru că contrastele pe care el le vedea atunci, sunt și astăzi. Sunt unii români extrem de bogați și sunt alții care sunt la limita sărăciei cea mai de jos. Drumurile pe care  le-a făcut atunci  l-au  oripilat. Ce a văzut el atunci la nivel social rămâne valabil și astăzi. Aspectul ăsta pune și problema anumitor trăsături care sunt perene la nivelul unui grup etnic”,  a spus pentru gândul Viorica Nișcov.

„Kunisch explică sărăcia prin istorie, prin faptul că românii au trăit într-o zonă în care tot timpul s-au dus lupte. Cei care au condus această țară, domnitorii, boierii, spune el, i-au asuprit pe oamenii de atunci. A doua sursă este faptul că a fost teren de luptă între ruși și turci”, precizează Viorica Nișcov.

ACTUALITATE Cum pregătești carnea de porc pentru AFUMAT. Află secretele conservării și afumării perfecte

10:38

ACTUALITATE Victor Ponta: „Nu candidez la PREȘEDINȚIE, nu sunt candidat de profesie”

10:19

Dan C. Mihăilescu: Kunisch vede „un oraș al contrastelor”

Criticul literar Dan C. Mihăilescu spune că  în secolele XIX-lea și al XX-lea, la fel ca și acum, „Bucureștii erau percepuți ca „un oraș al contrastelor””.

„Exact așa îi spune și Kunisch (făcând comparație cu Algerul), așa l-au văzut toți călătorii străini, până la Paul Morand, sau, astăzi, Malgorzata Rejmer. Nimic proiectat strategic, coerent, perfect calculat arhitectonic. Totul la ridicat la întâmplare, din capriciu și nepăsare. Un oraș al bunului plac, în ambele sensuri ale formulei : de plezirism, dar și de iresponsabilitate, inconștiență și dispreț ucigător de patrimoniu”, a spus pentru gândul Dan C. Mihăilescu.

Acesta mai arată că „poate idealismul lui Kunisch, tipul său de sensibilitate și gentilețe se vor fi demodat”.

„În același timp, cartea își păstrează actualitatea tocmai prin perpetuarea viciilor și virtuților moldovalahe, în general, și bucureștene în particular”, susține Dan C. Mihăilescu.

Filoloaga Andreea Răsuceanu a spus pentru gândul că, totuși, trebuie să ținem cont că Bucureștiul din cartea lui Kunisch este „un  București  transfigurat în imaginația unui scriitor”.

„Având în vedere că venea cu niște lecturi cu care era pregătit să vadă locurile exotice, cum îi spune Bucureștiului, este un București foarte personal a lui Richard Kunisch,  care merită comparație cu ce spun ceilalți călători străini prin Țările Române. În esență, totuși, pare că nu s-a schimbat mare lucru, în ciuda tuturor contrastelor. Atunci când Kunich ajunge la București, prin Giurgiu, vede o imagine cam cum vedem și astăzi, o suprapunere de stiluri arhitecturale, o lume de contraste”, a spus Andreea Răsuceanu.