Bucuria vieții, în fața morții. Campanie emoționantă despre bolnavii incurabili. GALERIE FOTO

Publicat: 20 05. 2013, 22:10
Actualizat: 07 07. 2016, 16:07

O organizație non-profit din Statele Unite vine în ajutorul familiilor ai căror copii se confruntă cu o serie de boli în stadiu final, prin intermediul unor fotografii realizate chiar  înainte de pierderea persoanelor dragi, informează Daily Mail.

Organizația Soulumination, cu sediul în Washington, a realizat în ultimii ani foarte multe portrete pentru familiile care au pierdut pe cineva drag, din cauza cancerului sau a altor boli incurabile. Programul constă în două categorii: „Angel Babies”, pentru copii mai mici de 18 ani și „Adult Legacy”, pentru cei care depășesc această vârstă.

Lynette Huffman Johnson a început să fotografieze familii și copii încă din anul 1984, ideea pentru fondarea organizației venindu-i după ce a pierdut la rândul său, mai multe persoane apropiate: „Noi promovăm această idee deoarece sărbătorim viața. Ne promovăm pe noi ca persoane care iubesc și acceptă copiii pe care îi fotografiem”, a declarat aceasta pentru sursa citată.

Catherine sau Kate, „a încetat din viață în timp ce era încă în pântecele meu pe data de 8 decembrie, 2011. Era un bebeluș perfect sănătos, moartea ei fiind cauzată de o rupere de placentă”, a declarat mama sa pentru sursa citată.

„Chiar dacă nu am avut cum să o vedem în viață, după ce am născut-o am putut să o țin în brațe toată ziua. Kate a fost o binecuvântare pentru noi, pe care nu o vom uita niciodată. În timpul foarte scurt în care a stat alături de noi ne-a învățat că familia și prietenii noștri sunt cele mai importante lucruri din viață” a mai adăugat aceasta.

Alija, o fetiță născută pe 1 iulie 2007, suferea de o boală manifestată prin crize ce au dus la complicații neurologice.

Foto: Soulumination.org

 

Foto: Soulumination.org

Georgia fotografiată alături de mama sa Alison și de tatăl său Brian.

Foto: Soulumination.org

Adam, tată a doi copii, de șapte și patru ani. A decedat din cauza unui melanom metastatic.

Foto: Soulumination.org

Emmanuel (39 de ani) suferea de cancer gastric. A dorit să se fotografieze alături de soția sa Veronica.

Foto: Soulumination.org

Austen, fiica lui June, a decedat pe 14 august 2012, în urma luptei cu limfonul Non-Hodgkin.

Foto: Soulumination.org

În prezent, Lynette Huffman Johnson se poate baza pe un număr de 40 de fotografi profesioniști care își folosesc timpul și talentul pentru această cauză nobilă.

(Maria Neagu)