Prima pagină » Magazin » Călin Goia va cânta alături de Conchita Wurst și Dana International

Călin Goia va cânta alături de Conchita Wurst și Dana International

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, se numără printre cei zece concurenți ai Eurovision 2015 invitați la balul caritabil anual "Life Ball" din Viena, la care cântărețul român va interpreta alături de Conchita Wurst și Dana International celebra piesă "Waterloo", a trupei ABBA, informează TVR.

Extravaganță, glamour, momente artistice speciale și discursuri emoționante – sunt cuvintele de ordine pentru evenimentul caritabil „Life Ball”, care va fi găzduit în Primăria Vienei, sâmbătă seară.

Aceasta este una dintre cele mai importante manifestări din lume dedicate luptei împotriva SIDA, iar Călin Goia se numără printre cei doar zece artiști concurenți la Eurovision care au fost invitați să participe la acest bal exclusivist, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanții TVR.

Solistul trupei Voltaj va urca pe scena „Life Ball” din Viena alături de două dintre cele mai sonore nume lansate de Eurovision: Conchita Wurst și Dana International. Împreună, ei vor interpreta celebra piesă „Waterloo”, cu care trupa ABBA câștiga cel mai important concurs muzical european, în 1974. Laureen și trupa Jedward sunt alți artiști care s-au remarcat la Eurovision și care vor cânta în cadrul elitistului eveniment.

Printre cei care au confirmat deja prezența la „Life Ball” se numără actrița Charlize Theron, cântărețele Paula Abdul și Mary J. Blige, iar artistul Elton John, a cărui fundație „Elton John AIDS Foundation” este parteneră a fundației organizatoare „AIDS Life”, și-a anunțat și el intenția de a participa la acest eveniment. Spectacolul va fi proiectat pentru publicul larg pe ecrane, în piața din fața Primăriei vieneze.

„E cel mai important eveniment de caritate din sud-estul Europei, cu o tradiție de 23 de ani. Anul acesta, avem un golden dress code, în memoria lui Gustav Klimt, unul dintre cei mai mari artiști ai Austriei. Este onorant să fim printre delegațiile ai căror reprezentanți au fost aleși să interpreteze cel mai mare hit lansat de Eurovision de-a lungul istoriei sale”, a declarat Liana Stanciu, șefa delegației României la Eurovision, cea care îl va însoți pe Călin Goia la eveniment.

Telespectatorii TVR și internauții vor putea vedea imagini de la „Life Ball” în cadrul „Agendei Eurovision 2015” din 17 mai. Emisiunea ce urmărește pas cu pas trupa Voltaj la Viena poate fi văzută atât la TVR 1, TVR HD și TVR Internațional, de luni până duminică, de la ora 21.00, cât și online, pe TVR+ și pe canalul oficial de YouTube al TVR.

În ediția de joi seară, „Agenda Eurovision 2015” aduce imagini de la prima repetiție a echipei României la Wiener Stadthalle. Care au fost plusurile și minusurile primului contact cu scena, ce spun membrii trupei Voltaj și echipa care îi însoțește despre sunet, lumini, grafică și decupaje telespectatorii vor afla pe 14 mai, de la ora 21.00.

România va fi reprezentată la ediția din acest an a Eurovision de trupa Voltaj, care va interpreta melodia „De la capăt”.

Voltaj va urca pe scena Eurovision Song Contest 2015 pe 19 mai, în prima semifinală a competiției, pe poziția a 15-a.

Atât semifinalele (19 și 21 mai), cât și finala din 23 mai vor fi transmise în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și online, pe TVR+.

Cea de-a 60-a ediție a concursului Eurovision se va desfășura la Viena, în Austria, după ce travestitul Conchita Wurst a câștigat ediția din 2014 a concursului, cu piesa „Rise Like a Phoenix”.

Eurovision este o competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. Difuzat fără întrerupere, timp de 59 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiștii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion și Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecției Naționale și participă la competiția europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi – Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obținut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, compusă de Eduard Cîrcotă și interpretată de Mihai Trăistariu.

Paula Seling și Ovi au reprezentat România la Eurovision 2014 cu piesa „Miracle”, ocupând locul al 12-lea în finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.