Campanie inedită în Noua Zeelandă: câinii iau lecții de șofat. VIDEO

Publicat: 06 12. 2012, 19:20
Actualizat: 25 05. 2015, 21:22

Trei câini salvați de la un adăpost pentru animale din Noua Zeelandă sunt învățați să conducă o mașină, într-o campanie menită să înlăture ideile preconcepute pe care oamenii le au față de câinii vagabonzi, scrie Huffington Post.

„Câteodată oamenii cred că dacă își iau un animal care a fost abandonat, ar fi vorba cumva de unul >”, a declarat Christine Kalin, CEO al Societății pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale (SPCA), organizatoarea campaniei. „Conducând o mașină, le demonstrăm potențialilor adoptanți că poți învăța un câine bătrân trucuri noi”, a continuat aceasta.

Cei trei câini au vârste cuprinse între 10 luni și 1 an au fost aduși la adăpost de mai mult timp. Monty, un Giant Schnauzer de 18 luni, a fost dat spre îngrijirea SPCA după ce proprietarii nu s-au mai putut ocupa de el. Ginny, din rasa Whippet, are un an și a fost salvat dintr-o familie care îl brutaliza. Porter, un Beardie de 10 luni, fusese abandonat pe stradă.

http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1&isUI=1

Înainte de a urca într-o mașină adevărată, dar modificată corespunzător, cei trei câini au fost antrenați de dresorul Mark Vette.

Până în prezent, animalele au „condus” doar cu ajutorul dresorului, dar săptămâna viitoare Porter va conduce neînsoțit.

„Modul în care cei trei câini de la SPCA au reacționat la antrenamente dovedește că toate creaturile inteligente se pot adapta la situația în care sunt puse. (…) Este cu adevărat remarcabil”, a declarat Vette.