Când a trecut mașina de poliție pe lângă ea, o femeie din SUA a luat o decizie neașteptată. De ce va fi cercetat disciplinar agentul
Claudia Castillo a început urmărirea agentului de poliție după ce acesta o depășise pe o autostradă din statul Florida.
„A trecut cu o viteză atât de mare pe lângă mine încât mașina mea s-a zdruncinat. M-am enervat. Am început să îl urmăresc cu mașina și am atins limita de 80 de mile pe oră” (circa 130 de km/h), a declarat șoferița.
Claudia Castillo a înregistrat urmărirea cu telefonul mobil și a comentat secvențele. „Polițistul conduce imprudent. A depășit 100 de mile pe oră (160 km/h); eu am atins 80 de mile (130 km/h) și nu îl pot ajunge”, explica șoferița.
După ce a ieșit de pe autostradă, urmărirea polițistului a continuat pe drumurile regionale 826 și 836. Femeia l-a ajuns din urmă pe polițist când se apropia de șoseaua I-95 și i-a făcut semn să oprească. Când a venit la geamul ei, agentul de poliție a fost cel care a fost luat la întrebări. „Motivul pentru care v-am oprit este că vreau să știu care este urgența dumneavoastră”, i-a spus șoferița agentului de poliție.
„Uff, nu știu cât de repede mergeam. Dar sunt în drum spre serviciu… Nu cred că am depășit viteza, dar aveți dreptul la opinie. Eu am crezut că dumneavoastră aveați vreo urgență; totul este în regulă?”, a replicat polițistul.
„Totul este în regulă, doar că dv. mergeați foarte repede”, a adăugat Claudia Castillo.
„Îmi cer scuze. Voi reduce viteza. Vreți numele meu sau seria insignei?”, a întrebat el.
„Nu, totul este în regulă, dar noi toți suntem exemple”, a replicat femeia.
„Sunt de acord. Să aveți grijă de dv.! Conduceți în siguranță!”, a spus agentul de poliție la plecare.
Directorul poliției rutiere locale, Juan Perez, a anunțat că agentul de poliție va fi cercetat disciplinar.