Prima pagină » Magazin » Când depresia este o boală? Semnele care prevestesc această afecțiune

Când depresia este o boală? Semnele care prevestesc această afecțiune

Când depresia este o boală? Semnele care prevestesc această afecțiune
Uneori, un motiv banal ne poate trimite în ghearele depresiei.Psihoterapeutul Alaxandra Siru spune pentru Gândul care sunt semnele care prevestesc apariția acestei afecțiuni.

”Depresia poate fi definită, în sens larg, ca o prăbușire a dispoziției bazale, cu actualizarea trăirilor neplăcute, triste și amenințătoare (dispoziția se prăbușește spre polul durerii, aceasta fiind de natură morală). Dispoziția este acel tonus afectiv fundamental, bogat în toate instanțele emoționale și instinctive, care dă fiecăreia dintre stările noastre sufletești o tonalitate agreabilă sau dezagreabilă, oscilând între cei doi poli extremi ai plăcerii și ai durerii.

Trebuie făcută distincția dintre „depresia normală” și „depresia boală”. „Depresia normală” (termenul este folosit pentru a evidenția diferențele) se referă la sentimentul de tristețe a cărei cauză o știm și a cărei trăire nu ne incapacitează: Sunt tristă pentru că m-a părăsit iubitul, dar îmi văd în continuare de ceea ce am de făcut și știu că pot trece peste asta, iar viața merge mai departe.; „Depresia boală” are la bază tot o tristețe, îi putem ști cauza, dar trăirea acestei tristeți este exagerată, participarea afectivă este puternică, comportamentul se modifică, putându-se ajunge până la afectarea funcționalității individului: Sunt atât de tristă că m-a părăsit iubitul, încât nu mă pot concentra la lucru, mă gândesc doar la asta, mă simt vinovată, nu sunt bună de nimic de aceea m-a părăsit, nu mai am chef să merg la lucru, de fapt nu mai am chef de nimic, totul este lipsit de sens etc”, afirmă psihoterapeutul Alexandra Siru pentru Gândul.

Prăbușirea

 „Depresia boală” este, de fapt, o prăbușire. „În depresia normală există resurse pentru gestionarea eficientă a unei emoții negative, astfel încât funcționalitatea nu este afectată. În depresia boală nu există, așa că aceasta devine copleșitoare și antrenenează, ca o avalanșă, o serie întreagă de trăiri negative din care individul simte că nu poate ieși. Persoana simte că se adâncește tot mai mult și mai mult, iar această stare devine singura preocupare, fapt ce atrage după sine neglijarea tuturor aspectelor vieții”, spune psihoterapeutul Alexandra Siru pentru Gândul.

Apariția depresiei

Depresia este o stare patologică marcată de o tristețe profundă, durabilă, puțin sensibilă la reconfortare, însoțită de durere morală, pierdere a stimei de sine și o încetinire a funcțiilor psiho-motorii. Depresia se evidențiază prin culpabilitate și devalorizare, sentimente de care persoana se simte „roasă pe interior”.

Persoana se simte nefericită, simte că nu valorează nimic. Ba mai mult, se simte vinovată pentru ceea ce este, nu se poate detașa de trecut, iar viitorul o sperie, pentru că are expectații negativ-anxioase. Îi este imposibil să trăiască în prezent, privește mereu în urmă, astfel că actualitatea o lasă indiferentă, nu este atrasă de nimic, nu are chef de nimic și nu poate obține plăcere din nimic. Se simte inutilă, obosită și o povară pentru ceilalți. Cu alte cuvinte, persoana se vede într-o situație disperată, iar singura ieșire îi apare ca fiind suicidul”, mai spune psihoterapeutul Alexandra Siru pentru Gândul.

La semnele de mai sus se mai pot adăuga: astenie, lipsă de vigoare psihică, tulburări alimentare (cel mai frecvent anorexia cu diminuarea greutății corporale, dar uneori și hiperfagie), tulburări de somn (insomnii sau parasomnii), diminuarea libidoului.

„Din practică, aș putea concluziona că orice eveniment negativ poate acționa ca un triger pentru manifestarea depresiei, cu condiția ca persoana în cauză să aibă o predispoziție de tip depresiv, adică să îi lipsească resursele de a gestiona emoțiile negative. „Predispoziția de tip depresiv arată o persoană cu o stimă de sine scăzută, cu un dialog interior autocritic exagerat, cu tendința de a „vedea lucrurile în negru”, cu teamă de acțiune și necunoscut, cu tendință spre deficit energetic, cu tendință spre tristețe, chiar și în absența unor evenimente care să justifice această stare, cu o dificultate în a obține plăcere din evenimentele fericite. Pentru o persoană cu această predispoziție, un eșec în dragoste sau la locul de muncă nu va face decât să accentueze trăirile negative”, mai spune psihoterapeutul Alexandra Siru pentru Gândul.

Pentru prevenirea „prabușirii” (sub impactul emoțiilor negative) este necesară o bună autocunoaștere. „Cunoașterea și conștientizarea cresc șansele persoanei în cauză de a acționa la timp, înainte ca avalanșa trărilor negative să devină prea puternică și să se instaleze starea de depresie patologică. Un rol important îl au aparținătorii persoanelor depresive, care, cu mult tact, trebuie să îi îndemne să apeleze la ajutor de specialitate”, precizeză psihoterapeutul pentru Gândul.

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja