Când încep să ia în greutate bărbații și femeile
Potrivit sondajului, femeile sunt cel mai predispuse să câștige în greutate între 35 și 40 de ani, iar pentru bărbați, acest risc apare puțin mai târziu – 36 % dintre bărbați afirmând că se îngrașă între 40 și 45 de ani – în ambele cazuri însă factorii responsabili pentru acest lucru fiind viața confortabilă din familie și orele prelungite de muncă la birou, în fața calculatorului.
La acest sondaj au participat 1.000 de persoane, bărbați și femei, care au explicat motivele pentru care au luat în greutate.
Femeile au răspuns, în proporție de 34%, că s-au îngrășat în timpul sarcinii.
Un alt „factor de risc” menționat de femei în legătură cu luarea în greutate a fost căsătoria, 32% dintre femeile intervievate, aflate la vârsta mijlocie, afirmând că au început să se îngrașe după ce s-au căsătorit sau au început să locuiască împreună cu partenerul.
În cazul bărbaților, 36% la sută dintre aceștia au spus că au luat în greutate din cauza carierei, care îi ține mult prea ocupați pentru a mai face mișcare.
Bărbații participanți la sondaj au afirmat în proporție de 22% că unul dintre principalii factori ai luării în greutate îl reprezintă divorțul, deoarece atunci se simt mai predispuși să mănânce în oraș și la ore nepotrivite.
„Cei mai mulți dintre noi nu înțeleg că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, avem nevoie de mai puține calorii, deci chiar și pentru a ne păstra aceeași greutate trebuie să consumăm cu 200 de calorii mai puțin pe zi. Bărbații încep să se îngrașe puțin mai târziu, deoarece organismul lor nu a fost modificat din cauza sarcinii și a nașterii. Dar ei vor recupera acest interval – este semnificativ că vârsta medie pentru luarea în greutate corespunde unei perioade extrem de stresante din viața bărbaților. Cortizolul joacă un rol important în luarea în greutate – deoarece creșterea nivelului acestui hormon duce la o creștere a poftei de mâncăruri nesănătoase, iar oamenii vor să mănânce mai des”, a declarat Lee Smith, director al companiei Forza Supplements.