Prima pagină » Magazin » Cântăreața britanică Adele a depus actele de divorț, la cinci luni de la separarea de soțul ei

Cântăreața britanică Adele a depus actele de divorț, la cinci luni de la separarea de soțul ei

Cântăreața britanică Adele a depus actele de divorț, la cinci luni de la separarea de soțul ei
Cântăreața britanică Adele, care, în aprilie, a anunțat că s-a despărțit de soțul ei, antreprenorul Simon Konecki, după aproape trei ani de mariaj, a depus actele de divorț la o instanță din Los Angeles, SUA, potrivit BBC.

Într-o declarație dată publicității pe 19 aprilie, Adele și Konecki au transmis că „se angajează să-și crească împreună fiul cu dragoste”. Potrivit declarației transmise, perechea a precizat că nu vor fi făcute alte comentarii cu privire la despărțire și a cerut să le fie respectat dreptul la intimitate.

Cântăreața ar putea însă rămâne fără jumătate din averea sa, estimată la 175 de milioane de euro, întrucât nu a încheiat un contract prenupțial și, în plus, ea este cea care a decis separarea, potrivit presei britanice.

Adele l-a născut pe fiul ei, Angelo, în octombrie 2012. Cântăreața în vârstă de 30 de ani s-a căsătorit cu Simon Konecki, fondatorul unei organizații de caritate, în 2016, după cinci ani de relație.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreață și compozitoare. Ea a debutat la 19 ani și s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată și de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards, iar, în 2012, a câștigat șase premii Grammy. Înzestrată cu o voce excepțională, artista nu s-a ferit să exprime deziluziile sale în dragoste în melodii precum „Someone Like You” și „Rolling in the Deep”. Cel de-al treilea album al cântăreței, intitulat „25”, a fost lansat pe 20 noiembrie 2015, doborând toate recordurile, atât pe piața din Marea Britanie, cât și în SUA. Artista are, în total, 15 premii Grammy, dar și un Oscar, primit în 2013, pentru piesa „Skyfall” de pe coloana sonoră a peliculei omonime.

Autor