Prima pagină » Magazin » Cântărețul George Michael a fost externat, după ce a ajuns la spital în urma unui accident rutier

Cântărețul George Michael a fost externat, după ce a ajuns la spital în urma unui accident rutier

Cântărețul George Michael a fost externat, după ce a ajuns la spital în urma unui accident rutier
Cântărețul britanic George Michael a părăsit spitalul în care a fost internat după ce a fost implicat într-un accident de circulație, petrecut joi seară, și se simte bine, informează contactmusic.com.

Cântărețul britanic George Michael a părăsit spitalul în care a fost internat după ce a fost implicat într-un accident de circulație, petrecut joi seară, și se simte bine, informează contactmusic.com.

„Am fost îngrijorat, dar am vorbit cu el și este bine”, a declarat Fadi Fawaz, partenerul de viață al artistului, citat de contactmusic.com.

„Are câteva vânătăi, dar nu este nimic care să ne îngrijoreze”, a mai spus Fadi Fawaz.

Cântărețul britanic George Michael a fost implicat într-un accident de circulație petrecut în seara de joi, de pe urma căruia s-a ales cu câteva „tăieturi și vânătăi”, a anunțat atunci agentul de presă al artistului.

Accidentul s-a produs în partea de nord a Londrei. Pentru moment, nu sunt cunoscute alte detalii despre starea în care se află în prezent artistul britanic. „George Michael era pasager într-un automobil care a fost implicat într-un accident petrecut ieri seară. El a primit tratament medical pentru câteva tăieturi superficiale și vânătăi, dar se simte bine. Nu avem alte comentarii de făcut pentru moment”, a anunțat agentul de presă al cântărețului.

George Michael a ținut prima pagină a presei internaționale în 2007 și în 2010 din cauza unor incidente similare. În ambele cazuri, cântărețul și-a avariat automobilul pe care îl conducea, după ce fumase canabis.

George Michael a vândut peste 80 de milioane de albume pe plan internațional, iar printre piesele sale se numără hituri precum „Careless Whisper”, „Faith ” și „Last Christmas”.