Cântărețul James Blunt renunță la cariera muzicală
James Blunt, în vârstă de 38 de ani, a vândut peste 11 milioane de copii ale albumului său „Back to Bedlam”, lansat în 2005, care include piesa „You’re Beautiful”, devenită un hit internațional.
Fost militar în garda regală britanică și participant la operațiunile militare din Kosovo, James Blunt nu mai pare interesat de cariera muzicală și a declarat pentru tabloidul Daily Mail că nu intenționează să mai compună cântece.
„Vreau doar să îmi acord ceva mai mult timp pentru mine însumi. Nu am planuri pentru a compune alte cântece. După ce mi-am încheiat turneul mondial, m-am relaxat și am petrecut mult timp la Ibiza, unde am o vilă”, a spus starul britanic.
Cel mai recent album lansat de James Blunt se intitulează „Some Kind Of Trouble” și a apărut pe piață în 2010.
James Blunt a devenit celebru în 2005 cu piesa „You’re Beautiful”, care a fost intens difuzată de toate posturile de radio din lume, iar apoi cu single-ul „Goodbye My Lover”, inclus pe albumul „Back to Bedlam”.
De la debutul său artistic, James Blunt a fost recompensat cu două trofee Brit, unul pentru cel mai bun artist britanic, iar celălalt, pentru cel mai bun material pop, dar și cu premiul Grammy, în 2007, la categoria „cea mai bună interpretare masculină”, pentru cântecul „You’re Beautiful”. De asemenea, artistul are în palmares două premii Ivor Novello, precum și alte cinci nominalizări la Grammy Awards, în 2006.
Cântărețul britanic a susținut un concert la Sala Polivalentă din Capitală în 2009.