Capace de WC cu numele lui ALLAH, vândute de Amazon. Comunitatea musulmană a luat foc: Se profită din plin de ISLAMOFOBIE!

Publicat: 09 01. 2019, 14:58

În pofida plângerilor musulmanilor, mai multe produse considerate ca fiind jignitoare la adresa acestei religii sunt încă disponibile, dar retailer-ul a promis că va revizui comercializarea lor, scrie The Independent.

Consiliul Relațiilor Americano-Islamice (Cair) a solicitat celor de la Amazon să elimine 20 de mochete de baie, care erau vândute de platforma Emvency.

„Cair a precizat că a primit reclamații despre obiectele vândute de Emvency prin intermediul Amazon, care ar fi jignitoare la adresa musulmanilor. Clienții vor călca pe versurile din Coran și alte însemne islamice imprimate pe obiectele respective, manifestând astfel o lipsă de respect față de religie”, a susținut organizația.

Amazon a anunțat că obiectele jignitoare au fost retrase de la vânzare. „Toți comercianții trebuie să respecte regulamentul, pentru a nu fi eliminați de pe site”, a precizat un purtător de cuvânt al gigantului Amazon.

„Produsele respective au fost scoase de pe site-ul nostru”.

 

Masih Fouladi, director executiv al diviziei Cair din Washington, și-a manifestat recunoștința față de Amazon, pentru reacția rapidă în fața reclamațiilor musulmanilor.

„Mulțumim, Amazon, pentru măsurile rapide și sperăm să transmitem un mesaj către producătorii de asemenea obiecte jignitoare, pentru că nu trebuie să profite de islamofobie sau alte forme de bigotism”, a spus acesta.

Totuși, produse precum capacele de toaletă imprimate cu numele lui ALLAH și perdelele de duș care fac referire la festivalul religios Eid pot fi cumpărate în continuare de pe Amazon.

Ibrahim Hooper, un purtător de cuvânt al Cair, a declarat, pentru CNN: „Nu cred că ar fi potrivit să avem un capac de WC cu imaginea Bibliei. Sentimentul meu este că aceste companii, care produc mochete, perdele de duș, nu au nicio reținere și nu se gândesc atunci când folosesc imagini jignitoare”.

 

„Alții depășesc limita, fiind voit islamofobi. Unele companii vând capace de WC. De ce ai face așa ceva?”

Hooper a spus că organizația Cair va continua „să colaboreze cu Amazon pentru a identifica produsele care jignesc religia musulmană”.

foto: Amazon.com

foto: Hepta