Prima pagină » Magazin » Capela Sixtină, degradată de turiști. Ce măsuri ia Vaticanul

Capela Sixtină, degradată de turiști. Ce măsuri ia Vaticanul

Capela Sixtină, degradată de turiști. Ce măsuri ia Vaticanul
Potrivit Reuters, aproximativ șase milioane de persoane pe an vizitează Capela Sixtină, cu fresce pictate de Michelangelo în secolul al XVI-lea.

Potrivit Reuters, aproximativ șase milioane de persoane pe an vizitează Capela Sixtină, cu fresce pictate de Michelangelo în secolul al XVI-lea.

Numărul de vizitatori ai capelei palatului papal de la Vatican, unde sunt aleși papii în conclavuri secrete, poate ajunge la 20.000 pe zi în timpul verii. Numărul turiștilor a crescut cu 300% din 1980, când se înregistrau aproximativ 1,5 milioane de vizitatori pe an, conform lui Antonio Paolucci, directorul Muzeelor Vaticane.

„Astăzi, Capela Sixtină riscă să devină victima propriului succes. Șase milioane de vizitatori reprezintă o cifră impresionantă, dar periculoasă pentru conservarea corespunzătoare a frescelor. (Invazia turiștilor, n.r.) produce un amestec de praf adus din exterior, transpirație și dioxid de carbon, care se acumulează pe suprafața frescelor și le poate deteriora în timp”, a declarat Paolucci pentru publicația Vaticanului, L’Osservatore Romano.

Miercuri au început lucrările de înlocuire a sistemului de aer condiționat și de iluminat, care ar trebuie finalizate în octombrie.

Frescele pictate de Michelangelo, inaugurate în octombrie 1512 de Papa Iuliu al II-lea, au trecut printr-un proces de restaurare de 14 ani, care s-a încheiat în 1994.

Pe peretele din spatele altarului se află fresca „Judecata din urmă”, pe care Michelangelo a pictat-o separat, în 1533 și 1541.

Antonio Paolucci a afirmat că sistemul actual de aer condiționat, de reglare a umidității, de înlăturare a prafului, filtrare și control al microclimei a fost conceput pentru un număr mult mai mic de vizitatori.

În ultimii ani, au existat solicitări de limitare a numărului de turiști care pot vizita capela, iar directorul Muzeelor Vaticane a precizat la un moment dat că acest lucru ar putea deveni o necesitate.

Reglementările actuale ale Muzeelor Vaticane nu prevăd o limitare a numărului de turiști care vizitează zilnic acest obiectiv, deși există un sistem de rezervări și de stat la rând.